Apărătorul german Philipp Lahm (32 de ani), fotbalistul echipei Bayern Munchen, propune schimbarea regulilor după care se decernează trofeul ”Balonul de Aur”, care a devenit un duel exclusiv între argentinianul Leo Messi (Barcelona) și portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid).Deja, lusitanul și-a acontat un nou ”Balon”, care ar fi al patrulea (2008, 2013 și 2014), după ce în 2016 a câștigat Liga Campionilor, cu Real Madrid, și Campionatul European, cu Portugalia. Ultimul care a triumfat înaintea celor doi a fost brazilianul Ricardo Kaka, în 2007. Messi are cinci ”Baloane”, dintre care patru la rând (2009, 2010, 2011, 2012 și 2o15).
”Este timpul unei schimbări la «Balonul de Aur». Acum, este un concurs de popularitate între atacanți”, a spus Lahm, căpitanul campioanei mondiale din 2014, retras din națională după respectiva competiție.
Acum, ”Balonul” se acordă după un sondaj care adună voturile selecționerilor, fotbaliștilor și ziariștilor din țările afiliate la FIFA.Ultimul fundaș care a câștigat ”Balonul de Aur” a fost italianul Fabio Cannavaro, în 2006.