Steaua n-a convins sâmbătă seară, în derby-ul cu Dinamo, scor 1-1, iar miercuri va înfrunta din nou formația Manchester City (0-5, în tur), dar fotbaliștii vicecampioanei o țin tot în petreceri. Gabi Tamaş a petrecut până la 09:00 dimineaţa, după derby-ul cu Dinamo, iar patronul Gigi Becali nu pare deranjat de ieşirea jucătorului pe care-l plăteşte.
Fundaşul în vârstă de 32 de ani a avut o nouă ieşire controversată. Potrivit Cancan, Tamaş a ieşit în oraş după derby-ul cu Dinamo şi a petrecut până când a răsărit soarele. Ieşirea n-a fost lipsită de incidente. Un suporter a încercat să-l filmeze, însă fundaşul Stelei s-a enervat, i-a smuls telefonul din urmă şi i l-a spart.Întreaga scenă s-a petrecut într-un bar din Centrul Vechi al Bucureştiului. Ajuns într-o avansată stare de ebrietate, trei bodyguarzi au încercat să-l urce într-un taxi, însă Tamaş a opus rezistenţă. Gigi Becali n-a părut deranjat de ieşirea fundaşului, deoarece spune că era în timpul lui liber:„Eu l-am trimis să bea după meci. I-am dat voie, dar nu trebuia el să-i ia telefonul ăluia care îl filma. Aici a greşit! Altfel, e treaba lui Tamaş ce face în timpul liber. Eu sunt patron la Steaua, iar el era în timpul liber“, a declarat Becali pentru Cancan.
Sursa foto: Cancan.ro.După dezertatea lui Jugurtha Hamroun, Gabi Tamaș a promis că va comite și el acte de indisciplină, de parcă până acum nu ar fi comis!, dacă nu se vor lua măsuri împotriva algerianului.