Fostul conducător al celor de la Unirea Urziceni, Universitatea Cluj și CSU Craiova, Felix Grigore, este noul manager de competiţii din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.Felix Grigore s-a alăturat echipei FRF în august 2016, când a preluat funcția de manager competiții copii și juniori, înlocuindu-l pe profesorul Pavel Velcotă. Acum, noul manager de competiții va coordona în același timp activitatea departamentelor de competiții seniori și copii și juniori.Felix Grigore activează în fotbal din 2002, când și-a început munca la Unirea Urziceni, acolo unde a ocupat funcția de director general până în 2011. În această perioadă ialomițenii au cucerit un titlu în Liga I și au participat în Liga Campionilor. Din 2011, timp de un an de zile, Felix Grigore a activat la Universitatea Cluj unde a fost președintele Consiliului de Administrație și director sportiv. Între 2013 și 2016 a lucrat la CS Universitatea Craiova, unde a ocupat funcțiile de director executiv, până în 2014, și de manager general.În ceea ce priveşte noua sa activitate, Grigore a menţionat pentru site-ul FRF: "Este vorba de tot ce înseamnă competiție la Liga a 2-a, Liga a 3-a, Cupa României, cât și celelalte competiții, 16 la număr, cele de copii și juniori. Când vorbim de competiție, ne referim la tot ce include ea: formatul competițional, transferuri de jucători, legitimări de jucători noi, sau vize anuale aplicate pe carnetele jucătorilor".
Felx Grigore a adăugat: "Cred că marea problemă a fotbalului românesc este lipsa infrastructurii. Asta deoarece după revoluție, noi, cei din lumea fotbalului am pus, așa cum se spune, căruța înaintea cailor. Adică ne-am gândit doar să facem echipe bune, cu jucători buni din străinătate, fără să realizăm că cel mai bun lucru e să ne creștem copii pentru marea performanță, iar pentru asta e nevoie, în primul rând, de infrastructură adecvată. De curând, FRF a anunţat că va organiza cursuri de antrenori pentru copii şi juniori.