Ilie Năstase a pus diagnosticul în cazul Simonei Halep: ”Trebuie să-și găsească un doctor”. ”Nasty” e fiert pe Isărescu. Față de alte dăți, Ilie Năstase (70 de ani), căpitan nejucător în echipa de Fed Cup a României, s-a purtat cu mănuși cu liderul echipei de tenis a României. Simona Halep (25 de ani și locul 4 WTA) a fost eliminată în turul III de la Indian Wells, după o prestație dezamăgitoare, în care a acuzat faptul că picioarele n-au ascultat-o deloc. Libertatea: Domnule Năstase, ați urmărit aseară meciul Simonei?Ilie Năstase: Nu. Sunt la Chișinău. La ce oră a fost?La ora 22.00...Nu l-am văzut... O veți convoca la meciul cu Marea Britanie?Faci mișto de mine? Ce întrebare e asta? Ea vrea să joace, chiar dacă e accidentată, așa a declarat! Așadar, nu are rost întrebarea.La meciul cu Mladenovici a arătat extenuată, abia stătea în picioare...Nici Mladenovici nu e o jucătoarea oarecare. Cine poate rezolva problemele medicale ale Simonei?Trebuie să-și găsească un doctor, să-i recomande o perioadă de pauză și să o respecte. Ea zice că e bine fizic, dar când se apucă să joace reapar problemele. Credeți că ea nu vrea să câștige? Mai este ceva: hazardul! Nu poți să-ți propui și să realizezi ceva când vrei tu. Ce, eu, în 1973, mi-am propus să devin numărul 1? Nu, am câștigat 8 turnee la rând și am ajuns pe primul loc.Are nevoie de un alt antrenor, pentru a putea progresa?Nu mă pot pronunța. Ce să facă antrenorul? Crezi că eu câștigam meciurile pentru că era antrenorul meu în tribună? Ai văzut ce am declarat recent? Că mie nu-mi trebuia antrenor, ci o femeie frumoasă care să stea în loja mea. Nu sunt de acord cu intrarea antrenorilor pe teren, în pauzele dintre game-uri. Aș scoate regula asta!Cine a decis ca meciul România - Marea Britanie să se joace la Mamaia, pe 22 și pe 23 aprilie, când ar putea fi o vreme rece?Isărescu (n.r. - guvernatorul României) a decis! Încă sunteți supărat pentru faptul că BNR, proprietarul arenei din Cotroceni, nu a permis efectuarea lucrărilor de modernizare, iar baza nu mai poate găzdui partide internaționale.Păi, nu-ți e clar? Unde să fi jucat? Am pierdut turneul masculin de la București! Gata, s-a dus! Am rămas cu cel feminin, dar să vedem dacă se va putea disputa și acela.Guvernatorul României tocmai a fost găsit ca turnător la Securitate. Avea numele de cod ”Manole”...
Atunci, să le dea bani securiștilor lui! Cum e posibil ca acest om să fie guvernator de atâta timp? Trebuie să ai un salariu și o perioadă determinată la conducerea unei asemenea instituții. BNR e moșia lui?Prietenul dumneavoastră, Ion Țiriac, a declarat că între un prost și un hoț ar alege hoțul...E, a glumit și Țiriac!