Libertatea: Leo, ți-ai găsit echipă?
Leo Grozavu: Deocamdată, nu. Dar nu sunt disperat.

Îți iei un an sabatic?
Sper să nu.

Preferi o ofertă de afară sau din România?
Mai am mult de spus în fotbalul românesc. Vreau o echipă la care se pun obiective mai înalte, nu salvarea de la retrogradare. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar aștept ceva unde sunt condiții mai bune. Am nevoie de altceva. Am terminat 4 campionate la Botoșani, caut altă motivație. Nu înseamnă că poate nu voi ajunge la o formație din play-out, dar, cum am spus, caut o echipă cu potențial mai mare. Nu e ușor s-o iei mereu de la capăt.

Ce spui despre agitația din jurul lui Moruțan (n.r. – jucător de la FC Botoșani)?
E un jucător cu talent. Mai multe nu știu ce pot zice, pentru că nu mai sunt acolo.

Despărțirea de Botoșani a venit ca o saturație din partea ta sau ca o nemulțumire din partea conducerii?
Mă săturasem eu. Dacă am plecat, înseamnă că eu am decis să fac pasul acesta. Mi-am încheia contractul, vreau altceva.

Cine ia campionatul în Liga 1?
E greu de spus. N-am văzut nicio echipă la lucru. CFR Cluj și Steaua, prin transferurile făcute, se vor bate la titlu. Pe ceilați, nu i-am văzut pe piața transferurilor, nu am văzut nici jocurile lor. 

 

 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
GSP.RO
„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
Decizia ȘOC luată de Meghan Markle și Prințul Harry. Răsturnare de situație în SCANDAL, nimeni nu se aștepta
Playtech.ro
Decizia ȘOC luată de Meghan Markle și Prințul Harry. Răsturnare de situație în SCANDAL, nimeni nu se aștepta
Acuzații grave pentru soțul unei vedete de televiziune din România: 'Continuă să abuzeze studente' Cum a reacționat acum soția lui
Viva.ro
Acuzații grave pentru soțul unei vedete de televiziune din România: 'Continuă să abuzeze studente' Cum a reacționat acum soția lui
Schimbări la examenul pentru permisul auto. Proba practică ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați
Observatornews.ro
Schimbări la examenul pentru permisul auto. Proba practică ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Știrileprotv.ro
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Cum a murit, de fapt, Ana Aslan. Comuniştii nici măcar nu au vrut să-i respecte ultima dorinţă: “A fost ţinută la camera frigorifică 24 de ore”
FANATIK.RO
Cum a murit, de fapt, Ana Aslan. Comuniştii nici măcar nu au vrut să-i respecte ultima dorinţă: “A fost ţinută la camera frigorifică 24 de ore”
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Orangesport.ro
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Horoscop 5 octombrie 2022. Leii pot ajunge la concluzii mai cumsecade legate de anumite asocieri, parteneriate, colaborări de tot felul
HOROSCOP
Horoscop 5 octombrie 2022. Leii pot ajunge la concluzii mai cumsecade legate de anumite asocieri, parteneriate, colaborări de tot felul
Află cât îți poți permite să plătești lunar pentru un credit
PUBLICITATE
Află cât îți poți permite să plătești lunar pentru un credit