Maria Șarapova, calificată în ”optimi” la Stanford. Rusoaica este nemulțumită de jocul ei.
Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, în prezent numărul 171 mondial, s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA de la Stanford (California), dotat cu premii totale de 710.900 dolari, după ce a trecut în trei seturi de americanca Jennifer Brady, cu 6-1, 4-6, 6-0.
Șarapova (30 ani), beneficiara unui wildcard, a revenit astfel în competiție după o accidentare din cauza căreia a ratat turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului.
Rusoaica a jucat la finalul lunii aprilie primele sale meciuri după ispășirea unei suspendări de 15 luni pentru dopaj cu meldonium.În turul secund, Șarapova o va înfrunta pe ucraineanca Lesia Țurenko (32 WTA).
”Trebuie să-mi îmbunătățesc jocul, dar cu cât joc mai mult, cu atât mă simt mai bine pe teren”, a spus Maria, care și-a luat o pauză după turneul WTA de la Roma.
Rezultatele înregistrate luni în primul tur:Maria Șarapova (Rusia) — Jennifer Brady (SUA) 6-1, 4-6, 6-0 Ana Konjuh (Croația/N. 5) — Marina Erakovic (Noua Zeelandă) 6-3, 1-0 (abandon Erakovic) Kayla Day (SUA) — Misaki Doi (Japonia) 6-4, 6-2 Lesia Țurenko (Ucraina/N. 7) — Lara Arruabarrena Vecino (Spania) 6-3, 6-3 Natalia Vihlianțeva (Rusia) — Danielle Lao (SUA) 6-4, 6-3 Nicole Gibbs (SUA) — Claire Liu (SUA) 4-6, 6-2, 7-6 (5)