Simona Halep o va întâlni pe Caroline Wozniacki în finala feminină de la Australian Open, programată, sâmbătă, de la ora 10.30.

Sportiva clasată pe primul loc în clasamentul WTA a vorbit, vineri, despre înfruntarea cu Wozniacki.

”E mereu dificil când eşti aproape. Am avut această şansă de două ori. Ultima oară am fost foarte aproape. Poate sâmbătă va fi mai bine. Nu ştii niciodată …”, a spus Simona Halep pentru site-ul turneului de la Melbourne.

Simona Halep: ”Voi rămâne puternică”

Sportiva nostră a continuat: ”Am arătat că am destulă putere pentru a face din nou acest rezultat, iar dacă nu voi reuşi sâmbătă, voi rămâne puternică şi mă voi gândi, voi visa la altele”.

La rândul său, antrenorul româncei, australianul Darren Cahill, a declarat pentru postul de radio ABC că jucătoarea sa nu mai are presiune pentru poziţia de lider mondial: ”Nu mai simte presiunea pentru locul de numărul 1. Pentru ea realizarea de a ajunge numărul unu mondial, iar apoi să încheie anul ca numărul 1, a fost un lucru extraordinar, iar în România e greu de descris cât de important a fost pentru ţară. E ceva ce ea a reuşit”.

Simona Halep, prima româncă în finală la Australian Open

Cahill a adăugat: ”Acum are presiune faţă de ea doar pentru a câştiga. Intră pe teren şi joacă pe cât de bine poate, luptă pentru fiecare punct, indiferent de scor, iar acest lucru este un câştig în ultimii ani. Au fost câteva meciuri pe care le-a lăsat uşor să scape, dar acum nu mai vedem acest lucru”.

La 26 de ani, Halep este prima jucătoare română care a ajuns în finala turneului Australian Open şi poate deveni a doua care câştigă un titlu de Mare Şlem, după ce Virginia Ruzici, managerul său, a cucerit titlul în 1978 la Roland Garros, notează Agerpres.


CITEȘTE ȘI: Simona Halep, favorită la casele de pariuri în finala cu Caroline Wozniacki. Vezi ce cotă are Simo la victorie

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.