Ilie Năstase a premiat campioanele în proba de dublu a turneului ITF de la Arad care îi poartă numele de la Arad.
Cuprins:
Primul număr unu mondial din istoria circuitului masculin s-a arătat stresat de insistențele Anelei Freer, directorul turneului de la Arad, cu premii de 15.000 de dolari, de a-l aduce la turneul desfășurat pe malul Mureșului, la baza sportivă Activ Club.”Dacă ți-am spus o dată că vin, nu trebuie să mă suni de o sută de ori pe zi”, și-a început Ilie Năstase pledoaria la festivitatea de premiere a probei de dublu, câștigată de perechea Ene / Roșca, scor 6-3, 6-4 în compania cuplului Gașpar / Hristea. În aplauzele asistenței, Năstase le-a acordat cupe învingătoarelor și a apreciat declarația Cristinei Ene, care a spus că, anul viitor, speră să nu mai participe la acest turneu, sperând la o clasare mult mai bună în ierarhia WTA.
Proba de simplu și-a desemnat semifinalistele. O singură româncă s-a calificat în penultimul act al competiției, Andreea Mitu. În careul de ași vor evolua Berberovic (Bosnia) - Pirok (Ungaria) respectiv Karvouni (Grecia) - Mitu (România).
Rezultatele din sferturile de finală
Nefisa BERBEROVIC (BIH) [6] 6-4 6-4 Alexandra DAMASCHIN (ROU)
Alexa PIROK (HUN) 6-2 3-6 6-2 Ioana Loredana ROSCA (ROU) [4]
Vasiliki KARVOUNI (GRE) 1-6 6-3 7-6(3) Cristina ENE (ROU) [5]
Andreea MITU (ROU) [8] 6-2 6-4 Georgia Andreea CRACIUN (ROU) [2]
Nasty, la turneul care îi poartă numele:
,”M-a chemat Anela Freer (n. r. - director turneu) pentru 3 zile la Arad. A zis ca o zi nu e suficient. Dacă îmi place, rămân aici o săptămână”.