5.000.000 $ pentru Olăroiu

Comentează
Arhiva foto

Demis luni de la cârma lui Al Hilal, Cosmin Olăroiu ar putea fi repus în funcţie, cu un salariu mărit.

Demiterea lui Cosmin Olăroiu de la cârma formaţiei Al Hilal riscă să se transforme într-o telenovelă. Demis sâmbătă, repus în funcţie duminică şi dat din nou afară luni, românul ar putea fi readus la echipă, ba, mai mult, i s-ar fi propus chiar prelungirea contractului pentru un an, cu un salariu de cinci milioane de dolari.

Demis luni seara, Cosmin Olăroiu ar putea fi pentru a doua oară reinstalat la cârma formaţiei Al Hilal. Campania de susţinere dusă de suporteri, dar şi frica de a nu suferi sancţiuni din partea FIFA, care ar putea considera demiterea lui Olăroiu un amestec politic în fotbal, lucru socotit intolerabil de forul mondial, i-au făcut pe şeicii de la Al Hilal să revină asupra deciziei.

Conform Gazetei Sporturilor, oficialii grupării saudite i-au propus tehnicianului român prelungirea contractului scadent în vară pentru încă un sezon, oferta fiind însoţită de un salariu fabulos, cinci milioane de dolari, faţă de două milioane de dolari, cât avea până acum. Cosmin Olăroiu a fost demis luni în urma incidentelor petrecute la finala Cupei Coroanei Prinţului, chiar dacă fostul antrenor stelist şi-a cerut scuze pentru faptul că a aruncat pe jos tricoul cu chipul prinţului.

Arhiva foto

“N-am aruncat intenţionat tricoul cu imaginea prinţului Sultan Bin Abdul Aziz. Reacţia mea a fost provocată de stres, pentru că jucătorii care nu erau în lot nu au fost lăsaţi la premiere. Regatul Arabiei Saudite, Protectorul celor Două Moschei, Regele Abdallah Bin Abdallaziz şi Coroana Prinţului Sultan Bin Abdallaziz sunt în inima mea. Îmi cer scuze pentru neînţelegere”, a declarat Oli pe site-ul clubului. Oficialii lui Al Hilal şiau vărsat năduful pe televiziunea ART, cea care a difuzat imaginile cu recţia tehnicianului român.

De altfel, aceştia consideră că scandalul provocat la Cupa Coroanei Prinţului nu e decât un alt episod din campania anti-Olăroiu, în spatele căreia stau marile rivale ale lui Al Hilal, Al Ittihad şi Al Nasr.

Fanii sunt alături de el

Arhiva foto

Suporterii echipei Al Hilal sunt extrem de dezamăgiţi de demiterea lui Cosmin Olăroiu şi au decis să protesteze. Conform ziarului ProSport, în ultimele zile, fanii au “bombardat” site-ul FIFA, trimiţând peste 220.000 de mailuri în care au reclamat intervenţia guvernului saudit în demiterea lui Olăroiu. Ei cer ca Federaţia din Riad să fie dezafiliată de FIFA din cauza amestecului politicii în fotbal.

Arhiva foto

Şeicii i-au cerut sfatul lui Iordănescu

Conform Gazetei Sporturilor, conducătorii clubului Al Hilal i-au cerut lui Anghel Iordănescu să le propună câţiva tehnicieni care ar putea să îl înlocuiască pe Oli. “Generalul”, care a antrenat pe Al Hilal în sezonul 1999-2000, reuşind să câştige Cupa Coroanei Prinţului şi Liga Campionilor Asiei, i-a sfătuit pe şeici să facă tot posibilul să-l păstreze pe Cosmin Olăroiu.

Curtat de Emiratele Arabe Unite

Chiar dacă în Arabia Saudită are toate porţile închise pentru moment, Cosmin Olăroiu nu va părăsi zona Golfului. Cel mai probabil, fostul tehnician al Stelei va ajunge în Emiratele Arabe Unite, acolo unde are oferte de la Al Ain, dar şi de la naţionala Emiratelor. De asemenea, Oli e curtat şi de cluburi din Quatar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
19:22
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
19:15
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
19:04
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
18:16
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
George Simion, Dan Dungaciu și Petrișor Peiu sunt cei mai importanți oameni din conducerea AUR. Sursă foto: Hepta.
20:25
AUR nu va vota Guvernul Mureșan. „Anticipatele sunt mai aproape”, spune Dan Dungaciu
Siegfried Mureșan, propunerea lui Nicușor Dan ca prim-ministru
Exclusiv
19:14
Cum se explică decizia președintelui Nicușor Dan de a-l propune pe Siegfried Mureșan pentru postul de prim-ministru: „Nu este o soluție foarte convingătoare”
Ultimele știri
21:11
Cine este Cătălina Manea, soția premierului desemnat Siegfried Mureșan. Ce funcție importantă ocupă la nivel european
21:06
România se apropie de anticipate, crede politologul Cristian Pîrvulescu: „Ar prelungi criza politică cu încă minimum patru luni”
20:43
Canada și UE, alianță istorică după amenințările lui Trump. Mark Carney: Nimeni nu ne dictează
20:26
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
TRENDING
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
InterviuExclusiv
13:43
Cât are pensia Serghei Mizil: „Toată ziua stau în vacanță”
Pictura lui Monet, scoasă la licitație la Paris
19:30
Pictura uriașă pe care Monet a ținut-o ascunsă, scoasă la licitație pentru o sumă-record la Paris
Cu o coajă ce amintește de pielea solzoasă a unui șarpe, salak, cunoscut și ca „fructul șarpelui”, este un fruct tropical originar din Indonezia și Malaezia. Sursă foto Shutterstock
18:44
Salak, fructul cu coajă ca de șarpe și pulpă crocantă. Unde crește și cum se consumă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
18:30
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
Unul dintre creatorului serialului de animație Peppa Pig a fost jefuit de 2 români. Sursă foto: nfts.co.uk
18:24
Doi români l-au jefuit pe „părintele” Peppa Pig: ce au furat din vila de 10 milioane de lire din Marea Britanie
O turistă a plătit 72 de euro la o cafenea din Piața San Marco, Veneția. Sursă foto: Profimedia.
16:12
Notă de plată absurdă la o cafenea din Veneția: cât a costat-o pe o turistă muzica live ascultată în timpul mesei
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17:11
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:34
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
16:17
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
19:00
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
18:26
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor