La partida dintre Romania si Macedonia, „Comandantul” anuntase ca va reveni in Banie, insa cei 25.000 de spectatori prezenti sambata seara pe „Ion Oblemenco” l-au primit cu ostilitate. Staicu este decis sa vanda Universitatea pentru sase milioane euro, cu o singura conditie, ca echipa sa nu fie mutata din oras: „N-am sa-i dau echipa lui Netoiu. Daca vine altul s-o cumpere, trebuie sa achite sase milioane. Viitorii investitori vor avea la dispozitie autocar, sediu, jucatori si terenuri de antrenament. O vand oricui pe banii acestia, cu conditia sa nu o mute din oras. Va anunt oficial ca singurul om caruia as dori sa-i dau echipa pe un euro este Adrian Mititelu. Asta ca sa aiba bani sa o tina. in ceea ce-l priveste pe Gigi Netoiu, sunt sigur cu nici daca i-as lasa Universitatea gratuit nu ar dori sa o preia. Eu nici nu mai am numarul lui de telefon si nici la fata nu l-am mai vazut”.
Daca ar vinde Universitatea, actualul patron al echipei doreste sa fie opriti trei fotbalisti, pe care sa-i transfere in strainatate la iarna: „Plesan, Daouda si Moti cred ca vor fi vanduti. Nu las Craiova fara portar, asa ca Guso nu va fi dat”.
* Atac. in numarul de ieri al cotidianului „Editie Speciala de Oltenia”, patronat de Adrian Mititelu, Gigi Netoiu este avertizat printr-un titlu care spune totul: „Jos labele de pe stiinta”. Lui Netoiu i se aduce aminte ca este un „necunoscut in Ministerul de Interne, fost securist si un patron care a facut din Craiova un satelit al lui Dinamo, ce traia din punctele obtinute cu mila Cooperativei”.
* Revenire. Atacantul camerunez Njock, care a lipsit mai bine de trei luni, l-a sunat ieri pe antrenorul Rednic, l-a anuntat ca a ajuns in Romania si ca de azi se va prezenta la pregatirile echipei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.