A fost demis încă un antrenor. Este cel de-al 35-lea!

Comentează

Ze Maria a scăpat o dată de demitere, dar patronul Ceahlăului, Angelo Massone, nu l-a mai iertat și l-a dat afară după înfrângerea suferită de nemțeni în week-end, 0-2, la Botoșani.  Massone i-a găsit repede înlocuitor lui Ze Maria. ”Începind de astazi, 20 aprilie, noul antrenor principal al FC Ceahlăul Piatra Neamț este Vanja Radinovic.Prezentarea oficială noului tehnician va fi joi, 23 aprilie, la conferința de presă organizată la sediul clubului, cu această ocazie urmând a fi și Angelo Massone, acționarul majoritar al FC Ceahlăul.Vanja Radinovic va ajunge la Piatra Neamț în ziua de luni, 20 aprilie, când are programată și prima întâlnire cu jucătorii”, anunță FC Ceahlăul.

Vanja Radinovic este original din Split. A fost internațional de juniori la naționalele Iugoslaviei U16 și U19. A jucat la FC Radnicki and OFK Beograd. Este antrenor din 1999, dar a lucrat mai mult la nivel de juniori și tineret. A fost principal la OFK Beograd (1999-2000), selecționer al naționalei Serbiei U21 și a făcut parte din staff-ul clubului Partizan Belgrad (2009-2012). Ultima dată a lucrat ca secund la formația chineză, Dalian Aerbin.  

Angelo Massone a explicat pintr-un comunicat motivul concedierii lui Ze Maria:”Am luat decizia de excludere a antrenorului Ze Maria doar pentru rezultatele negative obtinute pana astazi. Doua victorii in 9 etape. Nici o victorie din cele 5 meciuri disputate acasa cu doar doua goluri cu actiune.Nimic de comentat cu privire la seriozitatea, angajamentul, competenta si profesionalismul lui. Ma gandeam ca e nevoie de un soc. Dupa ce am vorbit cu echipa, care se aliase in totalitate cu stafful tehnic si cu asociatii mei, am decis sa acord inca o sansa staff-ului tehnic.In legatura cu partea finaniciara facem urmatoarele precizari:

  1. Am preluat echipa intr-un punct de colaps financiar, iar in acest moment situatia s-a imbunatatit considerabil datorita profesionalismului, managementului si investitiilor noastre.
  2. Jucatorii au astazi doua salarii restante, intr-o saptamana vor avea cel putin un salariu si vor fi probabil cele mai bune luni ale lor Romania. Nimeni nu mai are alibiuri sau scuze. Sa salvam echipa noastra”.  

 Ze Maria este al 35-lea antrenor demis în acest sezon din Liga I, tot atâția câți au fost demiși în sezonul 2011-2012. Citește și: România - campioană mondială la demiteri de antrenori

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Femeie in maternitate
14:25
Proiectul de lege care schimbă regulile în maternități a fost adoptat: mamele vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii
Portretul dictatorului nazist Adolf Hitler (1889 - 1945) (stânga) și al lui Hermann Goering (1893 - 1946)
13:44
În 1938, Hitler a cumpărat un tablou din colecția lui Mihail Kogălniceanu și l-a oferit cadou. După aproape 140 de ani, ar putea reveni în România
MONDEN
Shakira ar avea o relație cu Serge Ibaka | sursa foto: Getty Images
14:29
Ce spune presa din Spania despre noua relație pe care o are Shakira. S-ar iubi în prezent cu un fost star de la Real Madrid
Holy Molly | sursa foto: PR
13:14
Ce a făcut o vedetă din România timp de 8 ore live pe TikTok: „O nouă etapă în cariera și în viața mea”
POLITIC
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă
Analiză
12:08
Drumurile PSD merg spre guvernare. Lista cu primele nume de social-democrați la ministere SURSE
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
Ultimele știri
14:54
Un român a rămas fără mașină, aur și diamante de peste 100.000 de euro când a încercat să intre din Turcia în Bulgaria
14:35
Cupa Mondială din 2034 ar putea fi mutată în 2035. De ce ia FIFA în calcul o decizie fără precedent pentru turneul din Arabia Saudită
14:33
Legea care prevede despăgubiri pentru românii afectați de băncile ce au manipulat ROBOR a fost adoptată de Senat
14:32
Andrei Rimmel a fost eliminat de la „MasterChef” 2026. Pentru cine vor găti concurenții în această seară.„Oameni care își riscă viața”
TRENDING
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Plaja de la Mamaia, plină de turiști și umbrele în sezonul estival
14:32
Șapte din primele zece destinații din România nu au mai fost atractive pentru turiștii români în 2026, arată datele INS. Constanța, singura mare excepție
Mâinile unui fermier care verifică calitatea rozmarinului verde într-o seră.
13:25
Planta pe care o ai în bucătărie care reduce stresul, sprijină memoria și luptă împotriva Alzheimerului
Un tren albastru CFR staționat.
13:20
Trenurile internaționale „Dacia” și „Transilvania” spre Viena au orarul modificat pentru trei zile din octombrie, din cauza unor lucrări în Ungaria
Un obiect banal din casă deblochează în câteva secunde un fermoar blocat. Sursă foto: Profimedia.
13:16
Trucul simplu cu un creion cu care deblochezi rapid un fermoar înțepenit fără să-l strici
Vedere urbană cu o biserică istorică din Sofia, Bulgaria
12:07
Un oraș aflat la câteva ore de condus de România, pe lista celor mai bune destinații de city break pentru 2027: „Istorie antică și cultură contemporană”
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Fată cu ochelari de soare pe acoperișul unei clădiri înalte
12:48
Aruncau cartofi de pe un bloc pe altul ca să tragă cabluri. Povestea incredibilă a adolescenților care au conectat tot Bucureștiul la internet în anii '90
Drone de război (2)
12:46
Al doilea mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian românesc și a fost doborâtă în Ucraina, anunță MApN
O clientă Raiffeisen Bank și-a băgat singură datele pe un site fals, dar a primit despăgubiri de la bancă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
12:40
O clientă Raiffeisen Bank și-a băgat singură datele pe un site fals, dar a primit despăgubiri de la bancă. Greșeala care a costat scump instituția financiară
perchezitii-diicot-fbi-14-octombrie-2026
12:04
Percheziții DIICOT și FBI în București și trei județe. Lamborghini, Rolls-Royce și teancuri de bani acasă la suspecții care aduceau mașini din SUA
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice