Partida Pandurii - Poli Iaşi a fost întreruptă de picajul unui parapantist deasupra arenei.
Până în minutul 49 al partidei Pandurii Târgu-Jiu - Poli Iaşi, singurul lucru notabil fusese acela că oaspeţii deschiseseră scorul după doar 10 secunde de la primul fluier al arbitrului, prin Andrei Cristea. În acel minut, însă, o parapantă s-a apropiat ameninţător de gazon, forţându-l pe “centralul” Augustus Constantin să întrerupă jocul.
În aplauzele publicului, parapanta cu motor s-a apropiat foarte mult de gazonul arenei, simulând o aterizare, rezumându-se apoi doar la câteva acrobaţii. Neştiind cum să reacţioneze, arbitrul Augustus Constantin a întrerupt partida şi a aşteptat ca “aventurierul” să se îndepărteze în aer, după câteva minute fluierând reluarea confruntării.
Profitând de incident, gazdele au efectuat şi o schimbare, în timp ce Pecnik, de la Poli Iaşi, se făcea că aruncă balonul în direcţia parapantei.