Moldovan ramane la Pitesti
Dupa aproape o ora de discutii in sala de protocol a stadionului Trivale, conducatorii pitesteni au luat o decizie care irita si mai mult suporterii argeseni. Presedintele lui FC Arges, Paul Schiaucu, a anuntat senin: “Desi am facut doar 0-0 cu Apulum, Ion Moldovan continua pe banca lui FC Arges! Cred ca este antrenorul care cunoaste cel mai bine echipa si poate sa o mai duca inca aproape doua luni. Nu exista alt tehnician care poate sa o faca! Sper din tot sufletul sa scapam de la retrogradare, desi este o situatie mai grea decat era acum o zi!”.
FC Arges, cu Gigi Netoiu? In tribunele stadionului Nicolae Dobrin a fost prezent vineri si Gigi Netoiu. Vicepresedintele dinamovist a stat la “oficiala” alaturi de chestorul Stoica, seful Politiei Arges. Dupa joc, Netoiu si senatorul Nicolaescu au participat la sedinta organizata de sefii clubului. Nea Gigi a declarat ca s-a oprit la meci pentru ca era in drum de la Craiova spre Bucuresti, insa in Trivale se vorbeste deja de o posibila preluare a lui FC Arges de catre Netoiu.
Tabela de miliarde nu a mers! In Pitesti s-a facut mare tam-tam dupa ce Consiliul local a achizitionat o tabela de 7 miliarde lei. La meciul cu Apulum, aceasta tabela nu a functionat deloc.
Suporterii au vrut sa-i bruscheze pe jucatori. Desi FC Arges se afla intr-o situatie dificila, meciul cu albaiulienii s-a jucat intr-o atmosfera de vacanta. Suporterii au devenit furiosi abia la final, unii fani sarind sa-i bruscheze pe jucatori si pe antrenorul Moldovan
Nici preotul nu ii poate salva. Antrenorul Ion Moldovan a adus la stadion un preot pentru a binecuvanta echipa. Fiecare jucator a ingenuncheat in fata icoanei, a sarutat-o si a primit binecuvantarea preotului.