De altfel, conform tmsport.ro, cei de la ACS Poli au fost sunați de la LPF pentru a li se transmite să se pregătească pentru debutul în Liga 1, cu FC Botoșani, de luni!

Apelul a venit miercuri după-amiază, chiar în timp ce echipa juca un meci-școală cu Progresul Gătaia.

Poli Timișoara va lua locul Rapidului din prima ligă, după ce clubul giuleștean a rămas și fără antrenorul Dan Alexa. Rapidul nu are decât doi jucători legitimați, Nicolae Vasile și Raul Costin și nu mai poate legitima alții, deoarece administratorul judiciar ar fi putut valida alte contracte doar dacă Curtea de Apel București aproba cerere de suspendare provizorie a falimentului. Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece nu s-au îndeplinit conditiile de neprezentare, astfel că rapidiștii sunt tot în faliment.

Regulamentul FRF prevede că prima echipă echipă retrogradată va intra în Liga I. Deocamdată, Rapidul nu a fost exclusă din competiție și LPF urmează să facă acest anunț. Chiar și așa, miercuri cei de la Poli Timișoara au fost anunțați că vineri va veni comisia de omologare a stadionului din cadrul FRF, deoarece, neoficial nimeni din lumea fotbalului nu mai crede că Rapid va juca în prima ligă. Alb-violeții mai au contract pentru Stadionul ”Dan Păltinișanu” până în data de 2 august.

Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa
Recomandări
Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa

Interesant este că arena a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean Timiș, cu prețul de pornire de 30.000 RON pe lună. Aparent, prețul este unul destul de mare. Între timp, directorul sportiv al ASU Poli, Marius Cociu, a declarat că echipa sa a primt asigurări că va putea evolua pe ”Dan Păltinișanu” și că ambele echipe vor fi ”colege” de stadion.

Și mai interesant este faptul că LPF bagă ”cu forța” în Liga 1 o echipă ca și retrogradată, clubul ACS Poli Timișoara urmând a începe competiția cu un pasiv uriaș, de 14 puncte, din cauza din cauza neîndeplinirii criteriilor de fair-play financiar și a baremului în sezonul trecut

 

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Ce se întâmplă cu afaceristul Cristian Țânțăreanu, la 78 de ani. Nimeni nu se aștepta să îl vadă așa, după ce s-a vindecat de cancer
Viva.ro
Ce se întâmplă cu afaceristul Cristian Țânțăreanu, la 78 de ani. Nimeni nu se aștepta să îl vadă așa, după ce s-a vindecat de cancer
Cod Rutier 2023. Cea mai dură măsură pentru vitezomani: când li se confiscă maşina
Observatornews.ro
Cod Rutier 2023. Cea mai dură măsură pentru vitezomani: când li se confiscă maşina
„Cu o durere de măsea a ajuns o legumă”. Familia unui tânăr din Constanța, în stare gravă de 2 luni, acuză medicii
Știrileprotv.ro
„Cu o durere de măsea a ajuns o legumă”. Familia unui tânăr din Constanța, în stare gravă de 2 luni, acuză medicii
Carmen Iohannis, geantă de lux. Câți bani a plătit soția lui Klaus Iohannis pentru poșeta din Emiratele Arabe
FANATIK.RO
Carmen Iohannis, geantă de lux. Câți bani a plătit soția lui Klaus Iohannis pentru poșeta din Emiratele Arabe
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Unica.ro
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză