Mergi direct la conținut »
Adrian Mititelu a pierdut ”leul”. Aparține celor de la CS U Craiova
Fotbal Libertatea > Sport > Fotbal > Adrian Mititelu a pierdut ”leul”. Aparține celor de la CS U Craiova

Adrian Mititelu a pierdut ”leul”. Aparține celor de la CS U Craiova

Stema cu leul şi cea în dungi, recunoscute de justiţia din România ca fiind ale Clubului Sportiv Universitatea Craiova, au fost avizate şi pe plan internaţional, de Oficiul de Armonizare în Piaţa Internă, Mărci, Desene şi Modele, care are sediul în Spania, informează dolce-sport.ro.

„Am obţinut avizarea internaţională a celor două steme ale Universităţii Craiova, cea a clubului-mamă, în dungi, şi cea cu leul, făcută pentru echipa de fotbal. Este o situaţie similară celei de la CSA Steaua. Stemele nu sunt ale copiilor, copiilor mei, ci ale craiovenilor.

Sunt înregistrate internaţional, au avut termen de contestaţie şi nimeni nu le-a contestat. Eram obligat să fac acest lucru şi chiar îmi imput că nu am făcut-o mai devreme, pentru a evita ambiguitatea. Stema în dungi va rămâne la Clubul Sportiv, iar sportivii de la secţiile noastre o vor avea în piept. Stema cu leul poate fi folosită de echipa actuală de fotbal, în condiţiile asocierii dintre Clubul Sportiv, Primărie şi investitori privaţi.

O condiţie esenţială pentru a putea folosi sigla este ca echipa de fotbal să joace şi să reprezinte Craiova. Aşa cum am promis, stema cu leul o voi dona Primăriei Craiova. Clubul Sportiv primeşte o sumă de bani fiindcă echipa de fotbal foloseşte stema cu leul. Actualii finanţatori au fost aduşi la echipă de primarul Lia Olguţa Vasilescu”, a spus Pavel Badea, directorul CSU Craiova.

Close
Închide
  Close