Arcadie Zaporojanu, agentul lui Mircea Lucescu, trece prin momente cumplite

Arcadie Zaporojanu a devenit, de curând, reprezentantul investitorilor ruși care vor să bage bani la echipa de fotbal CSM Politehnica Iași.

Clubul CSM Politehnica  Iaşi  a încheiat pe 7 iunie un parteneriat de colaborare cu Fotbal Hebdo, companie reprezentată de impresarul Arcadie Zaporojanu. În urma semnării acestui document, obiectivul CSM Politehnica Iaşi pentru sezonul 2017-2018 îl reprezintă clasarea echipei în play-off, lucru care ar permite participarea formaţiei din Dealul Copoului în cupele europene.

”Sperăm că experienţa dumnealui în domeniul fotbalului, dobândită lucrând pentru cluburi mari din Europa,  precum  Shaktar Donetsk, Zenit Sankt Petersburg, Dinamo Kiev  şi altele, va permite clubului fanion al oraşului Iaşi să ajungă la un alt nivel din punct de vedere al performanţelor sportive.

În acest sens, obiectivul principal al clubului pentru  sezonul  2017 – 2018 va fi accederea echipei în faza play-off a campionatului Ligii I Orange”, se precizează într-un comunicat de presă semnat de Adrian Ambrosie, preşedintele Consiliului Director al CSM Politehnica Iaşi.

Citește și:

Ce despăgubiri primește Florin Prunea după ce a fost demis din funcția de președinte al lui CSM Poli Iași

Poli Iași a transferat un mijlocaș ugandez: Luwagga Kizito! Patrick Petre, confirmat oficial. Bole a plecat acasă

Poli Iași a achiziționat doi jucători cu ”ștaif”. Rușii vor să facă o echipă de top în Copou

Ce oameni de afaceri sunt gata să preia CSM Poli Iași. Sunt apropiați au lui Mircea Lucescu

Ce piesă și-au tras ieșenii! Autocar nou pentru moldoveni? Sau second-hand, suprafoliat peste însemnele lui Zimbru Chișinău?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.