Alegerile de la FRF. A început războiul: ”Marica este mai rău decât Burleanu”. Cel care coagulează Generația de Aur, doctorul Pompiliu Popescu, l-a pus la zid pe fostul internațional Ciprian Marica.”Pe Marica îl văd mai rău decât Burleanu”, a atacat medicul și combate ideea că Mircea Sandu îl ajută pe Marica. ”Nașu′ nu are influență și, oricum, nu are niciun avantaj Marica. Din start vă spun că nu e vremea lui! Nu are experiență. A fost fotbalist, e adevărat, dar nu are anvergura unui conducător. Poate peste 10-20 de ani. Banii pe care îi are el nu-l pot propulsa la conducerea fotbalului. Plus că poate fi foarte ușor vârful de lance al unor grupări oculte. N-are cum să candideze, se compromite! Marica nu e genul de om care să meargă să vadă latrinele de prin comune pe la liga a treia. Nu e genul de om, lui îi pute treaba asta”, a atacat ”Pompi”, în gsp.ro.
”De ce să lupți să-l dai pe Burleanu jos ca să generezi alt Burleanu? Și mai pot apărea în alegeri și alți Burleni, nu doar Marica. Sunt oameni împinși e grupuri de interese ca să subjuge fotbalul, să-l arunce către un flagel dintre cele mai mari”, mai afirmă fostul medic al tricolorilor, dat afară de la FRF înainte de Euro 2016.
”Pompi” nu l-a slăbit pe Ciprian Marica, cel care încă nu și-a anunțat candidatura la FRF: ”Începi și vinzi infromația că ai fost la șapte ore la nu știu ce curs? Nu, ia-o de la munca de jos, capătă experiență în fotbal și pe urmă vezi dacă poți să conduci tu!”.Oamenii ancorați în lumea serviciilor secrete sunt la mare căutare, susține Pompiliu Popescu: ”Pe Dâncu l-a mai abordat pentru protecție și Marica. Să știe și Burleanu asta! Că Dâncu e curtat, e căutat”.Alegerile pentru conducerea FRF sunt programate în primăvara anului viitor.