Naţionala de handbal feminin a României a învins, luni, la Debrecen, reprezentativa similară a Spaniei, scor 22-20 (9-14), în al doilea meci din grupa principală I a Campionatului European.Chiar dacă tricolorele au ratat calificarea în semifinalele competiţiei, jocul prestat de Cristina Neagu şi compania a fost, în repriza a doua, excelent.
”Fetele au arătat în meciul cu Spania că au caracter, valoarea lor o ştiam, şi nu au depus armele. Sunt foarte mulţumit de ele, să nu uităm că Spania a bătut Ungaria, au avut cinci goluri la pauză acum, cu noi, dar fetele noastre au arătat ce caracter au şi ce valoare.Să câştigăm cu polonezele în ultimul meci şi eu sunt mulţumit, data viitoare să încercăm să facem mai bine”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, potrivit Digi Sport.