Marius Alexe (24 de ani, Sassuolo) s-a accidentat după câteva luni şi a revenit în România pentru operaţie şi recuperare. El este împrumutat de Dinamo la echipa din Serie A şi, în mod normal, ar trebui să revină din vară la ”câini”.
Alexe a anunţat însă că nu vrea să se întoarcă la Dinamo şi că doreşte să evolueze într-un campionat puternic. "Aştept să rămân tot într-un campionat bun. Deja am avut unele discuţii cu domnul preşedinte şi cu impresarii mei. Sunt discuţii la mai multe echipe şi după aia o să vedem. Dinamo este casa mea, cred că aşa o să fiu toată viaţa şi îmi doresc ca la un moment dat să cîştig un campionat cu Dinamo", a declarat Alexe, la Digi Sport.
Mai mult, acesta i-a sfătuit şi pe Bălgrădean, Grigore şi Matei să plece de la Dinamo. ”Am discutat cu ei, m-aş bucura să meargă într-un campionat bun. Dragoş Grigore a jucat atîţia ani aici şi cred că este momentul potrivit pentru el şi ceilalţi să facă acest pas", a încheiat fostul jucător al ”câinilor”.