Fotbalul din Camerun se află sub zodia a dramelor. La o săptămână de la decesul șocant al lui Patrick Ekeng, care s-a prăbușit pe teren în minutul 70 al jocului dintre Dinamo și Viitorul Constanța, și la doar cinci zile de la trecerea în neființă a portăriței Jeanine Christelle Djomnang, moartea și-a făcut iar drum spre stadioanele din această țară, anunță presa din Camerun.De data aceasta, drama nu s-a abătut spre jucători, antrenori sau alți oameni de fotbal, ci într-o echipă de muncitori, care lucrau la arena „Amadou Ahidjo Stadium” din capitala Younde, care se află în renovare pentru Cupa Africii pe Națiuni la fotbal feminin, competiție programată în luna noiembrie.O parte din stadion a căzut și a prins trei oameni. Moudga Soure a suferit cele mai grave răni și a murit la spital. Njob Medi și Rene Pasletek Blaisse au ajuns, de asemenea, la spital, dar medicii au dat asigurări ca sunt în afara oricărui pericol.Incidentul s-a petrecut în zona în care se construia un tunel către vestiare. Toți cei trei prinși sub dărâmături sunt camerunezi.
CITEȘTE ȘI: