„Am exact viata pe care o visam”

Vrea sa fie capitanul echipei de Cupa Federatiei

In 1996 a facut multa valva refuzul Irinei Sparlea de a mai evolua in echipa Romaniei pentru Cupa Federatiei.
La sapte ani distanta de acel moment, cea mai mare jucatoare din istoria tenisului romanesc a spus ca e de parere ca va veni o vreme in care sa se implice in tenisul romanesc si ca si-ar dori ,,daca e posibil, sa ajung capitanul echipei de Cupa Federatiei. De ce nu?,,, se intreaba ea retoric. ,,Am trait o viata aici, sunt romanca, dar deocamdata este prea mare mancatoria din tenisul romanesc,,, a mai adaugat ea.
In ceea ce priveste ,,momentul 1996,,, Irina marturiseste ca totul a plecat de la un bilet de avion. ,,Trebuia sa jucam undeva, in sudul Spaniei, si eu le-am cerut celor de la federatie ca la intoarcere sa-mi ia bilet spre Roma, unde trebuia sa particip la un turneu. Mi-au zis ca totul e rezolvat, pana cand Florenta (n.r. Mihai, capitanul nejucator al echipei) mi-a dat biletul de Bucuresti! Atunci, am zis: „nu plec”. Nu era vorba de bani, dar biletul era singura mea cerinta,,, spune Irina care, nu o data, a venit pe banii ei la reprezentativa. In seara care a urmat refuzului sau, ea recunoaste ca a ,,fost sunata de toata lumea, mai putin de presedintele tarii,,.
Dupa acea intamplare, a refuzat sa mai ia legatura cu federalii. ,,Singura din federatie cu care vorbesc este Florenta Mihai, care va ramane intotdeauna Florenta pentru mine,,, a conchis Sparlea.

„Radeam cu Venus de ciocnirea de la US Open”

Pentru Irina Sparlea, cel mai important moment al carierei il reprezinta semifinala disputata la editia din 1997 a US Open, pe care a pierdut-o in trei seturi in fata americancei Venus Williams.
Intalnirea a fost marcata si de un moment mult mediatizat la acea vreme, cele doua jucatoare ciocnindu-se una cu cealalta intr-una din pauzele dintre ghemuri. Irina rememoreaza amuzata incidentul: ,,Nu aveam nimic de impartit cu ea, de altfel, nici nu ne cunosteam. Atunci, pur si simplu, nu ne-am dat la o parte, nici eu nici ea. Asa ca ne-am ciocnit,,.
In ciuda declaratiilor de dupa meci, cele doua au ramas prietene. ,,Dupa cateva saptamani, ne-am intalnit la turneul de la Filderstadt si am inceput sa radem amandoua cand ne-am adus aminte de ce ni s-a intamplat,,, a mai spus Sparlea, care a marturisit ca a invatat multe din acea intamplare. ,,Atunci, imediat, eu am cazut la mijloc, din cauza gurii mele. Asa am eu noroc, de multe ori spun ce gandesc, in loc sa tac, sa astept sa treaca,,. (Andrei Constantinescu)

„Sezonul 2000 a fost ca o minivacanta”

Retrasa din circuitul profesionist in vara anului 2000, dupa turneul de la Wimbledon, Irina Sparlea a marturisit ca hotarase sa puna punct carierei sportive in acel an inca de la inceputul sezonului. ,,Nu mai aveam motivatie. In ultimele sase luni m-am distrat, nu mai aveam grija punctelor, a rezultatelor. Eram relaxata, mergeam cu prietenele la restaurant, eram ca in- tr-o minivacanta,,, explica fosta jucatoare.
In plus, nu mai suporta sa zboare cu avionul. ,,Am socotit, impreuna cu un prieten care e pilot la compania Allitalia, si am ajuns la concluzia ca in activitatea mea de jucatoare am calatorit, in medie, zilnic, cate 35 de minute cu avionul. Imens, chiar si pentru pilotii profesionisti. In plus, cand vedeam bagajele, innebuneam. Nu mai suportam viata aceea,,, marturiseste Irina.
Pentru a se detasa de tot ce inseamna ,,sportul alb,,, romanca si sotul sau, Massimiliano Pace, au petrecut aproape un an de zile in vacanta. ,,Aveam nevoie de o relaxare totala. Am vazut, in sfarsit, locurile pe care in atatia ani nu apucasem sa le vizitez. Cand esti jucator de tenis, lumea te invidiaza pentru faptul ca tot timpul calatoresti, esti intre avioane. Practic, eu n-am vazut nimic din locurile pe unde am fost cand eram in activitate,,.
Impreuna cu sotul ei si cu un alt antrenor italian, au preluat, in 2001, un club de tenis, pe care l-au transformat in Academie. Ea mai adauga ca nu este tentata deloc sa revina in tenis. ,,In urma cu ceva timp am incercat sa ma antrenez din nou, insa dupa doua zile m-am oprit, pentru ca ma durea tot corpul. „E prea greu sportul asta pentru mine”, mi-am spus. Dupa doi ani de pauza este foarte dificil sa revii, asa ca ma limitez doar la a mai schimba mingi cu copiii,,, explica ea.
Sparlea a recunoscut ca, in ciuda faptului ca a fost una din cele mai mari jucatoare de tenis din lume, nu a fost niciodata o mare iubitoare de efort. ,,Dupa nastere, a trebuit sa alerg pentru a mai slabi putin. Vai de capul meu. Am renuntat dupa 10 zile. Nici cand eram sportiva nu eram foarte dornica de miscare. Faceam doar strictul necesar, nimic in plus. Daca imi dadeai sa execut 10 genuflexiuni, eu faceam 9, niciodata 11,,, adauga Irina, care recunoaste ca, atunci cand a inceput tenisul, era de-a dreptul ,,puturoasa,,. ,,Trebuia sa fiu in permanenta impinsa de la spate. Apoi, dintr-o data, am devenit constiincioasa, mi-am dat seama de ce si cum trebuie sa fac,,.
La tenis a ajuns dusa fiind de tatal ei, Dumitru, fost multiplu campion national la pentatlon. ,,Pana atunci am trecut si pe la gimnastica, sport pe care eu voiam sa-l practic. Mama a aranjat insa cu o antrenoare, care mi-a scos gandul asta din cap. Apoi, am incercat sa cant la vioara, insa nu mi-a placut sa stau inchisa intre patru pereti,,, a incheiat Irina Sparlea, al carei sot este un mare fan al echipei AS Roma, in timp ce ea tine cu AC Milan, ,,din cauza lui Maldini, de la care am si autograf,,.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE