Aproape un deceniu, a fost capitanul uneia dintre cele mai frumoase echipe din istoria fotbalului romanesc, Craiova Maxima. Tot cu banderola pe brat, a condus echipa nationala in meciuri jucate pe mari stadioane ale lumii, asta desi a debutat tarziu in tricoul tricolor, la 26 de ani. Costica Stefanescu detine si azi recordul de prezente in prima divizie de la noi, cu 490 de meciuri jucate!


Ati fost printre cei mai valorosi jucatori pe postul de libero din fotbalul nostru.
Am jucat la Steaua, chiar la inceputul anilor ’70, ca atacant. Apoi, am evoluat mijlocas si, de prin 1975, libero. Asta insa la Craiova, pentru care am optat in 1973.

Mai lua si Craiova jucatori de la Steaua…
Am plecat la Universitatea fiindca mi-au promis intrarea la facultate. Am terminat Institutul de Stiinte Economice in 1978. Ar fi trebuit sa mearga atunci la Craiova si Iordanescu, dar Puiu a fost, sa zicem, mai putin curajos decat mine. La Steaua, amandoi eram incadrati in armata cu grad de sergent -major. Antrenori la Craiova erau Cernaianu si Otet. Ma intelesesem cu ei si, inainte de a da examenul la facultate, am depus o cerere de a pleca din armata. Puiu n-a depus cererea asta si l-au ‘intors’. L-au amenintat, l-au bagat la arest, l-au tuns si ‘zero’, Puiu pe atunci purta niste plete…

Ati devenit libero la sugestia poetului Adrian Paunescu?
La Craiova, in 1975, venise antrenor Constantin Teasca. Echipa cucerise in ’74 primul titlu de campioana din istoria Craiovei, dar unii dintre jucatori aveau deja o varsta. La sugestia lui Adrian Paunescu, am intrat in locul lui Deselnicu pe postul de libero. ?ntr-o zi, Teasca s-a pomenit cu Petrica, Dumnezeu sa-i ierte pe amandoi, ca-i spune: ‘Inginerul Deselnicu te saluta!’. Si a plecat la Galati. Am jucat vreo 10 ani libero, atat la Craiova, cat si la echipa nationala. Cu Universitatea am mai cucerit doua titluri si patru Cupe, cu nationala am mers la Euro ?T84.


„Pe vremea mea, arbitrii nu primeau la Craiova nici macar o friptura”

E adevarat ca veneau adversarii si va rugau sa nu faceti scor?
Se bucurau ca scapau cu un doi sau trei la zero. La Craiova nu se faceau protocoale cu arbitrii, nu primeau nici macar o friptura. La gara ii astepta acelasi om, Dobritoiu. Coborau arbitrii din tren si ii lua din prima: ‘Mancarati, nu-i asa ca mancarati?’. Ce nevoie mai aveai de arbitri, cand ii aveai pe Lung, pe Balaci, pe Camataru sau pe Cartu?

De ce n-ati eliminat pe Benfica in semifinala Cupei UEFA ?T82-?T83?
A avut meciul acela atatea momente care s-au intors impotriva noastra…  A fost jocul cu Italia, din preliminariile Euro ’84, acel 1-0 cu golul lui Boloni… Timp de 10 zile am pregatit meciul cu Italia si eram vreo 10 craioveni la lot. Dupa joc,  ne-au ramas doar trei zile pana la returul cu Benfica. E celebra povestea cu pana de la autocar. Aveam trei variante dupa meciul cu Italia: sa plecam cu avionul, sa ramanem in Bucuresti sau sa mergem cu autocarul  la Craiova. S-a ales cea din urma, cea mai putin indicata. Pe drum, in apropiere de Slatina, autocarul a facut pana, iar soferul n-avea rezerva si nici scule sa repare pana. Am ajuns la Craiova pe la sapte dimineata. Am intrat in cantonament la un hotel din centrul orasului, unde era atata vanzoleala… Bine, acolo statuseram inaintea fiecarui meci si s-a zis ‘hai, ca merge’…

Si n-a mai mers…
N-a mai mers. Dupa 0-0 la Lisabona, parca am fost si mai putin concentrati. Ziarele scriau ca mai avem doar un gol pana in finala, toata lumea vorbea numai de finala. N-a fost sa fie. Apoi, echipa a inceput sa se destrame. Si nu s-a cladit nimic in loc. Eu am plecat in 1985, la Brasov. Se spune ca si Bucurestiul a vrut sa destrame Craiova, au plecat la Dinamo si Steaua, pe rand, Camataru, Lung, Ungureanu, dar e adevarat si ca Universitatea a vrut sa traiasca prea mult din Craiova Maxima.

De ce ati ales Brasovul?
Fata de Craiova, imi facusem datoria. ?n toamna lui ’85, nationala a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Mexic, dezamagire mare pentru mine. ?mi doream mult sa joc la un Mondial. Facusem 1-1 cu Anglia, pe Wembley… La finalul meciului, am luat cateva fire de iarba, le am si acum acasa, intr-un plic. S-or fi ofilit, s-or fi faramitat, dar sunt acolo. ?n ?T81, am mai facut un egal pe Wembley, 0-0. Am fost de doua ori capitan pe Wembley, fara sa pierdem…


„Brasovul mi-a dat 250.000 de lei. Mitica Dragomir avea banii sub masa”

Ramaseseram la Brasov.
Da. M-am intalnit cu Dumitru Dragomir, care era presedinte la Brasov, la o nunta sau la un botez in Craiova. Mi-a propus sa merg acolo jucator-antrenor. Aveam 34 de ani si jucasem 12 ani la Universitatea. Stefan Andrei, ministrul de externe si sustinator al nostru, mi-a spus sa raman la Craiova si sa preiau eu echipa. I-am raspuns ca nu puteam sa fiu antrenorul fostilor mei coechipieri. Mai bine sa plec si sa revin ca antrenor peste doi, trei ani. Cei de la Craiova au refuzat insa sa-mi dea dezlegarea. Am plecat la Brasov doar antrenor, iar de jucat am mai jucat dupa noua luni de pauza fortata. ?mi amintesc ca am semnat cu Dragomir in Bucuresti, avea valiza cu bani sub masa. Mi-a dat 250.000 de lei, bani frumosi pe atunci, dar mult mai tarziu mi-a spus ca era pregatit cu mai mult!


„Au fost meciuri in care am lasat-o mai moale”


Ilie Balaci spune ca Universitatea Craiova a fost singura echipa care a castigat campionate vanzand meciuri…
E, nu e chiar asa… Nu stiu daca in anii in care am luat campionate am vandut meciuri…

Dar in ceilalti?
Sa zicem ca au fost meciuri in care am lasat-o mai moale, mai aveam echipe cu care ne intelegeam bine, cum ar fi Chimia, Jiul, FC Olt… Noi nu mai aveam sanse la titlu, ei aveau nevoie de puncte… Dar au fost meciuri in care se vorbea cu cativa jucatori si cu altii nu. Aceia care nu stiau, dadeau meciul peste cap. Au fost cazuri in care doi, trei jucatori, ba chiar unul singur, au castigat meciul, desi intelegerea era sa-l pierdem! Era greu sa bati Craiova Maxima si daca vorbeai cu cinci-sase jucatori.


„Dragomir m-a facut capitan de militie”


Cum era Dumitru Dragomir pe atunci?
La fel de abil ca azi. Ulterior a plecat la Victoria. Eu am ramas la Brasov. La inceputul lui ’89, cred, mi-a spus ca vrea sa vin si eu la Victoria, echipa nu prea mergea bine, dar pentru asta trebuie sa intru in militie. Eram pe atunci incadrat economist la Steagul Rosu Brasov. M-au facut capitan de militie. Dar Victoria s-a redresat, antrenor era Halagian, si nu m-au mai chemat. ?n toamna lui ’89, inaintea meciului Brasov – Victoria, Dragomir mi-a cerut sa le dam meciul. Nu era prima data. M-am opus si i-am batut cu 1-0. Peste cateva etape, fara motiv, am fost dat afara de la Brasov. Noroc ca a venit Revolutia.

?n 1985, Stefan Andrei nu v-a putut convinge sa antrenati Craiova. A reusit Mititelu dupa 22 de ani…
E una din marile mele greseli. Am judecat aceasta mutare mult prea sentimental. Nu cunosteam echipa, jucatorii. Dupa cateva zile, i-am spus lui Adrian Mititelu ca imi trebuie rapid cativa jucatori. Dar el mereu gasea cate un motiv la cei pe care-i propuneam: ala e moldovean, ala e batran, ala e prea negru…

E adevarat ca se impotrivea reeditarii acelui meci Craiova Maxima – Benfica?
Nu doar ca se impotrivea, dar ar fi vrut sa ne interzica noua, celor din club, sa participam. Eram eu, Geolgau, Beldeanu, Donose, Negrila, Ungureanu… Pana la urma, meciul a cazut, dar daca s-ar fi jucat cine stie ce iesea.


Are doua hoteluri la Eforie Nord


Divortat de prima sotie, cu care are doi copii, Costica Stefanescu s-a recasatorit si, alaturi de actuala consoarta, a investit aproximativ 1.800.000 de dolari in doua hoteluri din statiunea Eforie Nord. ‘Mary a lucrat in turism in Germania inca dinainte de Revolutie. De fapt, unul dintre hoteluri se numeste „Maryland”. Celalalt e „Evelyne”. Sunt investitii rentabile, chiar daca la noi sezonul inseamna 3 luni pe an. Dar, de exemplu, la restaurantul-autoservire de la „Maryland” mananca aproximativ 800-1.000 de oameni pe zi. Initial, am vrut sa facem un hotel si in Poiana Brasov, dar ne-am gandit ca sunt mai usor de administrat doua in acelasi loc si am ales marea’, explica Stefanescu.




Mary si Costica in vizita la Burj Al-Arab din Dubai.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
FANATIK.RO
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Observatornews.ro
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI