ACTUALIZARE 13 aprilie. Dacă vremea va permite, meciul se reia vineri, în jurul orei 18.30.

ACTUALIZARE 13 aprilie. Meciul dintre jucătoarea română de tenis Ana Bogdan şi rusoaica Ana Blinkova a fost întrerupt de ploaie, joi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Bogota (Columbia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, la scorul de 2-2 în setul al treilea, după ce Blinkova s-a impus în primul act cu 6-1, iar românca a luat setul secund cu 7-6 (8).

Sportiva chiliană Daniela Seguel (25 ani, 191 WTA), venită din calificări, a produs marea surpriză a optimilor, învingând principala favorită, germanca Tatjana Maria (30 ani, 62 WTA), cu 6-3, 6-1. În sferturi, Seguel o va întâlni pe învingătoarea dintre Bogdan, cap de serie numărul şapte, şi Blinkova.

În sferturi s-a calificat şi suedeza Johanna Larsson, a treia favorită, după 4-6, 6-4, 6-4 cu grecoaica Valentini Grammatikopoulou.

Şi partidă dintre Magda Linette (Polonia), a doua favorită, şi Maria Herazo Gonzalez (Columbia) a fost întreruptă, Linette conducând în acel moment cu 6-2, 3-1.
––-

După semifinala de la Monterrey (Mexic), Ana Bogdan continuă aventura în circuit pe zgura columbiană de la Bogota, la turneul Claro Open Colsanitas, cu premii totale de un sfert de milion de dolari.

Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani
Recomandări
Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

Doecamdată, Ana Bogdan (25 ani, 76 WTA) a reușit să treacă de primul tur și să pășească în optimile de finală. Urmare a succesului, are asigurat un premiu 3.400 de dolari, precum și 30 de puncte WTA.

Favorită 7, sportiva din Sinaia dă, în turul doi, peste o rivală din Rusia, Anna Blinkova (19 ani, 114 WTA). Scorul general între cele două este 1-1: 2015, 7-5, 6-4 pentru româncă, la Moscova, respectiv 6-4, 6-3, la Budapesta 2017, succes pentru rusoaică.

Meciul Bogdan – Blonkova este programat la ora 18.00. Este primul al zilei de joi, pe terenul 1, au decis organizatorii.

Ana Bogdan - Anna Blinkova, în ”optimi” la Bogota. Jucătoarea noastră s-a calificat în sferturi

Până acum, programul a fost tulburat de ploaie, în Columbia, motiv pentru care anumite meciuri au fost amânate.

Ana Bogdan - Anna Blinkova, în ”optimi” la Bogota. Jucătoarea noastră s-a calificat în sferturi

AICI, tabloul principal.


CITEȘTE ȘI: Cristiano Ronaldo, mai deștept decât Moruțan. Portughezul a luat galben după ce s-a dezbrăcat, dar intră ”curat” în semifinalele UCL

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.