Kun Laszlo, coregraful trupei BoemDance, in care a activat şi Anamaria Feher (21 de ani) in urmă cu caţiva ani, a schiţat, pentru Libertatea, un portret al fostei sale dansatoare, in prezent amanta lui Arpad Paszkany (40 de ani), finanţatorul lui CFR Cluj.
Anamaria Feher l-a cucerit pe Arpad Paszkany în urmă cu trei ani, pe vremea când lucra ca dansatoare în trupa BoemDance, din Cluj. Cum “presta” destul de des ca animatoare în clubul “Obsession”, locul de distracţie favorit al finanţatorului de la CFR, Anamaria s-a făcut uşor remarcată.
Conform site-ului clujeanul.ro, “Arpi” ar fi invitat-o odată la masa lui şi “lipeala” ar fi fost gata. Ceea ce părea însă doar o aventură s-a transformat într-o relaţie solidă, care a culminat, la începutul acestui an, cu intenţia lui Paszkany de a divorţa de Kinga, soţia alături de care a trăit 20 de ani.
Spune că «Arpi» a cucerit-o greu
Kun Laszlo, coregraful trupei BoemDance şi unul dintre oamenii care au cunoscut-o foarte bine pe dansatoarea Anamaria, ne-a dezvăluit: “Prin trupa mea de dans au trecut până acum mii de fete, dar ea a ştiut să se facă remarcată încă de la început. Era isteaţă foc şi, din câte ştiu eu, a avut doar un singur iubit înaintea lui «Arpi»”. Kun ne-a mai dezvăluit că Anamaria era bună prietenă cu “bebeluşa” Ioana Petric, de la “Cronica Cârcotaşilor”, dar şi cu Diana Boancă, ultima câştigătoare a concursului “Miss World Bikini”.
Coregraful a încheiat: “Arpad Paskany a avut ceva probleme până a ajuns la Anamaria. Patronul clubului în care lucra nu le dădea voie dansatoarelor să discute cu clienţii. Însă “Arpi” a insistat, era client fidel, şi Ana a venit la masa lui. De acolo a început totul. Îi ardea buza după ea”.