Angel Villar, suspendat un an. Șeful Federației Spaniole de Fotbal se află în detenție provizorie

Comentează

Angel Villar, suspendat un an. Șeful Federației Spaniole de Fotbal se află în detenție provizorie.Consiliul Superior al Sporturilor (CSD) l-a suspendat pentru un an pe președintele Federației Spaniole de Fotbal (RFEF), Angel Villar.Acesta se află deja în detenție provizorie pentru bănuieli legate de deturnare de fonduri și abuz de încredere în detrimentul federației.Suspendarea a fost decisă în cursul unei reuniuni a Comitetului Rxecutiv al CSD de la Madrid, după ce Tribunalul Administrativ Spaniol al Sportului a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Villar, președinte al RFEF din anul 1988.Purtătorul de cuvânt al CSD, organism aparținând guvernului, a precizat că decizia ar putea face obiectul unui apel.Numele înlocuitorului său va fi cunoscut miercuri, după Adunarea Generală a Federației Spaniole de Fotbal.Angel Maria Villar a fost arestat pe 18 iulie și plasat în detenție, bănuit că a creat și beneficiat, de mulți ani, de pe urma unei largi rețele de corupție în fotbalul spaniol. Sunt implicați, de asemenea, și plasați în detenție în această afacere fiul său Gorka și Juan Padron, vicepreședinte al RFEF.Villar este acuzat că ar fi încurajat lideri regionali ai Federației de fotbal să utilizeze bani ai RFEF pentru a-i asigura succesul în vederea realegerii ca șef al Federației pentru un nou mandat.

Angel Villar, suspendat un an. Este șeful fotbalului spaniol din 1988

În luna mai, Angel Maria Villar a obținut un nou mandat în fruntea RFEF, în timp ce principalul său contracandidat a refuzat să se prezinte la alegeri, denunțând posibile nereguli.Villar (67 ani), singurul candidat aflat în cursă, a fost reales pentru următorii patru ani cu 112 voturi pentru, 11 voturi albe și 6 voturi nule, a precizat atunci RFEF pe site-ul său oficial.Villar, vicepreședinte al UEFA și al FIFA, este șeful fotbalului spaniol din 1988 și, de atunci, a fost permanent reales.Există totuși un conflict deschis între el și președintele Ligii spaniole, Javier Tebas, care l-a descris pe președintele RFEF drept ''un senior feudal'', notează Agerpres.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
MONDEN
Adela Popescu
10:17
Adela Popescu, dezvăluiri din căsnicia cu Radu Vâlcan. Ce tabiet are actrița: „Relaxarea supremă”
Concurenți Asia Express ediția 14
10:14
„Asia Express” 29 septembrie 2026. Începe lupta pentru Marea Imunitate, iar echipele au parte de o probă inedită
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
10:48
Rusia oferă 20 de milioane de dolari pentru capturarea lui Robert Brovdi, comandantul Forțelor ucrainene de sisteme fără pilot
10:41
Super El Niño schimbă radical prognoza pentru iarna 2026-2027. Anomalia istorică aduce furtuni violente și temperaturi neobișnuite: „Un monstru în ocean”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri