Anghel Iordănescu a evitat să vorbească despre viitorul său pe banca naționalei de fotbal a României, după meciul cu Feroe. Zvonurile sunt că își va da demisia, iar naționala va merge la Euro cu Mircea Lucescu. 

”Deocamdată, nu putem discuta decât despre calificarea echipei naționale. Ce va fi după aceea, rămâne de văzut. Eu nu mă gândesc decât la faptul că echipa națională trebuie să meargă în Franța 2016.

Mai precizez o dată. Nicio dată nu am vrut… mi-am dorit ca Victor Pițurcă să rămână la echipa națională, n-a fost țintă sau obiectivul meu. Dar, din clipa în care am fost numit, nu am regretat nicio secundă, pentru că echipa națională este ceva sfânt”.

Selecționerul nu a dat prea multe detalii nici despre schimbările pe care le va face în echipa de start. 

”Mi-e greu să vă precizez, în momentul de față, câte schimbări vor fi. Mi-e greu să vă precizez jucătorii care vor fi schimbați. Așteptăm să vedem și starea lor, gradul lor de oboseală, să vedem cum stau cu sănătatea și cu siguranță o decizie o vom lua în ziua jocului”, a explicat Iordănescu. 

”Jucătorii trebuie să fie mental pregătiți pentru a răspunde cu inteligență”

Anghel Iordănescu nu poate uita meciul cu Finlanda. 

”Aș îndrăzni din nou să repet că am făcut o partidă curajoasă, am jucat ofensiv, am jucat să rezolvăm ecuația calificării încă de joi seara.

Insist să spun că am făcut o primă repriză bună, ne-am creat foarte multe situații de a marca, situații bune. Din păcate, din nou parcă nu am avut decizia finală și n-am avut inspirație. E normal să apară și aceste greșeli și au apărut aceste greșeli în mod special după ce finlandezii au marcat”, a mai afirmat Generalul. 

Anghel Iordănescu își poate trece, duminică, în palmares a patra calificare la un turneu final, după CM 94 SUA, Euro 96 Anglia și CM 98 Franța.

Feroe îi provoacă amintiri frumoase lui Tata Puiu. Acolo, a debutat ca selecționer, 4-0 în preliminariile Cm 1994. 

”Un lucru bun este că suntem în continuare la mâna noastră. Nu mai sunt echipe mici și nici jocuri câștigate dinainte și sunt convins că ne așteaptă o partidă de luptă, de angajament la care insist că jucătorii noștri să fie mental pregătiți pentru a putea răspunde cu inteligență și cu, să zic așa, putere de muncă și de alergare”, a conchis Iordănescu, înainte de plecarea tricolorilor spre Feroe.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.