Antrenorul Craiovei, Devis Mangia, amențită FCSB. Echipa de fotbal CSU Craiova întâlnește, duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională, vicecampioana României, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a Ligii I.
„Ne așteaptă o partidă dificilă în primul rând pentru că știm valoarea adversarului, dar și pentru că avem doar două zile pentru refacere și recuperare. Trebuie să fim conștienți că avem puțin timp la dispoziție, însă vom face tot posibilul pentru ca la ora meciului de la București să fim în formă. Avem un calendar încărcat, dar avem jucători buni la dispoziție și vom încerca să obținem un rezultat pozitiv. Nu am avut timp să văd meciul formației FCSB cu Viktoria Plzen, am studiat jocul celor de la Milan. Abia acum analizez jocul echipei FCSB. Ne vom organiza pentru a ne pune în valoare calitățile și pentru a câștiga”, a spus el.
Tehnicianul a menționat că nu a dormit bine după înfrângerea cu AC Milan, scor 0-1, precizând că aprecierile presei italiene îl bucură, însă ar vrea ca acestea să apară după o victorie a Universității Craiova. „Când pierd nu dorm niciodată bine. Referitor la aprecierile primite din partea specialiștilor, sunt bucuros, dar nu trebuie să ne oprim aici. Trebuie să învingem pentru a merita cu adevărat aprecieri. Dar pentru noi acum lucrul cel mai important este meciul de duminică din campionat. După întâlnirea cu FCSB cel mai important va fi cel de joi cu Milan”, a adăugat Mangia.
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”