„Am primit gol dintr-o lovitură liberă care nici măcar nu a fost, dar e bine și așa. Sun fericit pentru meciul făcut de băieți, am creat dificultăți unei echipe de nivel înalt. Păcat de rezultat, pentru că se putea încheia mai bine pentru noi. În prima repriză am fost organizați și am avut o ocazie mare, în repriza a doua Milan a căzut fizic și păcat că nu am fructificat ocaziile avute”, a declarat Devis Mangia, citat de presa italiană.
Tehnicianul a mai spus că meciul din manșa secundă, de pe ”San Siro”, va fi unul foarte dificil, dar speră că Universitatea va juca măcar ca în meciul de joi.
”E clar că atunci când joci contra unor astfel de echipe trebuie să profiți de ocaziile pe care le ai”, a subliniat Mangia, cu referire la marea ocazie a lui Mitriță, despre care a menționat că a făcut, totuși, ”un meci mare”.
”Luând în considerare totul, cred că am făcut un meci foarte bun și trebuie să fim satisfăcuți. Acum ne gândim la meciul cu Steaua de duminică”, a concluzionat Mangia, citat de Agerpres.
Antrenorul italian a făcut referire și la obiectivele echipei în acest an: ”Președintele mi-a spus că obiectivul este să investim în structură, în stadion. Vrem să ne consolidăm pe primele poziții și la anul vom o echipă mare. Deci trebuie să gândim astfel: va fi un succes dacă ne vom clasa între primele 3-4 echipe”.
CS Universitatea Craiova fost învinsă de puternica echipă italiană AC Milan cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul ”Municipal” din Drobeta-Turnu Severin, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Europa League la fotbal.
Diferența a fost făcută de golul marcat din lovitură liberă de fundașul elvețian Ricardo Rodriguez, care l-a surprins pe portarul Calancea în min. 44, cu un șut din partea dreaptă a atacului ”rossonero”.
Citește și: Scandalul diplomelor de licenţă luate contracost şi psihologia şpăgii în mediul universitar românesc