”FC Dinamo București anunță prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro, încheierea raporturilor contractuale cu mijlocașul croat Antun Palic.
Născut pe 25 iunie 1988, la Zagreb, Antun Palic a jucat pentru echipa din Ștefan cel Mare în două perioade (august 2015-iunie 2017 și februarie 2018-iunie 2018) și a adunat 84 de meciuri / 9 goluri pentru Dinamo în toate competițiile (69/6 în Liga 1, 7/1 în Cupa României și 8/2 în Cupa Ligii).
Un trofeu a câștigat mijlocașul croat la Dinamo, Cupa Ligii în 2017, 2-0 în finală cu ACS Poli Timișoara.
Clubul din Ștefan cel Mare îi mulțumește lui Antun Palic pentru evoluțiile în tricoul alb-roșu și îi urează mult succes în carieră!”, a anunțat clubul, pe site, prin intermediul Biroului de Presă.
”Nu mai avea preocupare mare”
”Încă de la primul antrenament din acest sezon, el a venit și mi-a spus că nu mai poate da totul pentru Dinamo, că nu se mai simte pregătit, că are probleme familiale, vrea mai aproape de casă, că e cel mai vechi jucător al lui Dinamo, că nu simte sută la sută să se antreneze și să dea totul pentru club.
Am comunicat asta conducerii și iată că în 2 săptămâni de atunci s-a luat decizia ca acest contract să se rezilieze. E complicat să lucrezi cu jucători care nu își doresc. L-am văzut și la antrenamente, nu mai avea preocupare mare. E complicat să lucrezi cu astfel de jucători care nu sunt fericiți.
Mă bucur că s-a întâmplat acum și nu mi-a spus după 2-3 meciuri din campionat că el nu mai este fericit la Dinamo și el nu mai simte nimic pentru acest club”, a spus Florin Bratu la TV Digi Sport.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!