În ultimul meci dintre cele două combatante disputat în 2008, Brazilia i-a administrat un dureros 6-2 Portugaliei. Având şi palmaresul de partea lor, din 18 partide directe au pierdut doar patru, jucătorii ”cariocas” au început mai bine partida, dar D. Alves (6) n-a nimerit ţinta. După ce Juan (25) a scăpat doar cu un avertisment, atunci când a oprit cu mâna un contraatac al lusitanilor, Nilmar (30) era să dea lovitura, însă şutul său a fost respins în bară de portarul Eduardo. Până la pauză, doar Fabiano (44) a mai provocat panică în careul advers, în timp ce Duda şi coechipierii săi se pregăteau deja să plece spre vestiare.

Jocul anost a continuat şi în repriza secundă, când doar Meireles (60) a avut şansa golului. Apoi, meciul s-a scurs încet spre o remiză ”alb” fără sare şi piper, ce a adus calificarea în optimile de finală a ambelor echipe. Singura pată de culoare a unei partide dezamăgitoare a fost, poate, doar show-ul făcut în prima parte de arbitrul Benito Archundia, care a arătat de şapte ori cartonaşul galben! Dar până şi mexicanul s-a ”stins” în partea secundă, trecând cu vederea un henţ în careu al lui Juan (90+3). Îl luase şi pe el somnul!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.