La fel ca în trecut, stadionul beneficiază de un gazon natural de înaltă calitate, consolidat cu fibre polimerice până la 12 cm adâncime, o soluție superioară din punct de vedere tehnic comparativ cu gazonul hibrid utilizat anterior.

Ultima schimbare a gazonului a avut loc în septembrie 2024, când a fost montată o suprafață hibridă, conform cerințelor UEFA.

Noua suprafață de joc este cea de-a 14-a montată pe stadion, în condițiile unei frecvențe de aproximativ o schimbare pe an calendaristic.

1b1f614e-3319-4c62-9a9e-236b53615a68Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Program intensiv de întreținere pentru gazon

Montajul actual a fost realizat sub coordonarea lui Stelian Dia, reprezentant al firmei Sports Fields, compania responsabilă de întreținerea suprafețelor de joc de pe cele mai importante stadioane din România.

Până la meciul de miercuri seara, gazonul va fi supus unui program intensiv de întreținere, care va include irigare controlată, ventilare constantă, utilizarea de echipamente UVC pentru prevenirea bolilor și aplicarea de tehnologii speciale pentru stimularea fotosintezei și regenerarea ierbii.

FCSB joacă miercuri pe Arena Națională

Într-un mesaj transmis către GSP.RO, oficialii Primăriei Municipiului București precizau, în urmă cu zece zile, că „în acest moment, nu putem preciza cu exactitate care va fi costul operațiunii de înlocuire a suprafeței de joc a Arenei Naționale”.

Costul total al lucrării este estimat la aproximativ 500.000 de euro, o sumă comparabilă cu cea investită în precedentele schimbări ale gazonului.

Miercuri, FCSB va evolua pe Arena Națională în returul turului 2 preliminar din Liga Campionilor, contra formației Shkendija. În manșa tur, campioana României a fost învinsă cu scorul de 0-1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.