Este cea mai categorică înfrângere suferită de formația din Gruia în competițiile continentale. Cel mai drastic eșesc din istoria europeană a campioanei României data din ediția 2010-2011 a Ligii Campionilor, scor 0-4, acasă, cu Bayern Munchen.

Golurile echipei capitoline au fost marcate de Mkhitaryan (1), Ibanez (24), B. Mayoral (34, 86), Pedro (90).

”Dan Petrescu a prevăzut dezastrul de azi. Dar l-a și premeditat. Nu-i ceva neobișnuit să te plângi că ai „șapte jucători accidentați”, că n-ai putut pregăti meciul așa cum ți-ai fi dorit și că „este o perioadă grea pentru mine și pentru club. Găsesc greu soluții ca să fac o echipă”. La antrenorul CFR-ului aproape că-i o regulă”, scrie în cronica meciului site-ul gsp.ro.

Scorul mă deranjează. N-am avut nicio pretenția cu problemele de lot. Mă așteptam la un scor mai strâns. Nici noroc n-am avut. Am avut penalty clar la 3-0. Din păcate, lotul de UEFA e foarte slab. Șansele de calificare sunt foarte mici. Dacă mai facem un rezultat pozitiv ar fi un miracol. Avem șanse de calificare foarte mici”

Dan Petrescu, la Digisport:

Clasamentul grupei A: 1. AS Roma 7p, 2. CFR Cluj 4p, 3. YB Berna 1p, 4. TSKA Sofia 1p.

În această seară, de la ora 22:00, se mai dispută meciul YB Berna – ȚSKA Sofia.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
GSP.RO
„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
Poze INTERZISE cu William şi Kate, făcute publice de Meghan! E SCANDAL URIAŞ în Familia Regală. FOTO
Playtech.ro
Poze INTERZISE cu William şi Kate, făcute publice de Meghan! E SCANDAL URIAŞ în Familia Regală. FOTO
Cum arată Kevin din Singur Acasă, la 42 de ani! Actorul Macaulay Culkin e de nerecunoscut după ani de abuzuri...
Viva.ro
Cum arată Kevin din Singur Acasă, la 42 de ani! Actorul Macaulay Culkin e de nerecunoscut după ani de abuzuri...
Un băiat de 14 ani a murit, iar sora lui este în comă la spital, în Vâlcea, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. O sobă ar fi cauza nenorocirii
Observatornews.ro
Un băiat de 14 ani a murit, iar sora lui este în comă la spital, în Vâlcea, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. O sobă ar fi cauza nenorocirii
Este știrea momentului în războiul din Ucraina. A fost atac pe teritoriul Rusiei
Știrileprotv.ro
Este știrea momentului în războiul din Ucraina. A fost atac pe teritoriul Rusiei
De ce e bine să torni săpun lichid în toaletă. Trucul eficient pe care instalatorii nu ți-l spun niciodată
FANATIK.RO
De ce e bine să torni săpun lichid în toaletă. Trucul eficient pe care instalatorii nu ți-l spun niciodată
VIDEO Imagini spectaculoase cu MM şi fiica sa, Teodora Stoica. Prima lor apariţie împreună şi ce ocupaţie are tânăra: "Tata m-a susţinut din prima" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
VIDEO Imagini spectaculoase cu MM şi fiica sa, Teodora Stoica. Prima lor apariţie împreună şi ce ocupaţie are tânăra: "Tata m-a susţinut din prima" | EXCLUSIV
Horoscop 7 decembrie 2022. Peștii își revizuiesc planurile de viitor și trebuie să știe că le vor tot revizui până vor trece la realizarea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2022. Peștii își revizuiesc planurile de viitor și trebuie să știe că le vor tot revizui până vor trece la realizarea lor
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic
PUBLICITATE
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic