| Sport | Fotbal

ASA Tg. Mureș revine de pe Cluj Arena acasă, pe stadionul Trans-Sil

Comentează

Gruparea ASA Târgu Mureş a anunţat că partida de pe teren propriu cu CSMS Iaşi, programată, vineri, de la ora 22.30, în etapa a 22-a a Ligii I, se va disputa pe arena proprie, Stadionul Trans-Sil, informează dolce-sport.ro.

„Clubul nostru a îndeplinit toate măsurile solicitate și a obținut autorizația de securitate la incendiu, partidele de pe teren propriu urmând să se desfășoare pe Stadionul Trans-Sil din Tîrgu-Mureș”, se arată într-un comunicat al grupării.

Din cauza faptului că Stadionul Trans-Sil nu respecta normele de securitate împotriva incendiilor, echipa antrenată de Cristiano Begodi a disputat două partide pe Cluj Arena, cu FC Viitorul (scor 2-2) şi cu Steaua (scor 1-1).

Pentru a obţine autorizaţia ISU, clubul ASA Tîrgu-Mureș a derulat ample lucrări de reamenajare la Stadionul Trans-Sil. Astfel, a fost redusă capacitatea stadionului pentru a asigura spațiu suplimentar pentru spectatori, a fost construită o nouă cale de acces în Peluza Nord, au fost lărgite căile de acces în cadrul tribunelor, fiind executate şi alte lucrări.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.