Partida din Gruia pleacă de la 0-0, rezultatul înregistrat în jocul tur, de la Tîrgu-Mureș. Chiar dacă sunt în insolvență și nu au dreptul de a participa în cupele europene, cele două formații își doresc să dispute finala competiției. 

Mureșenii, deținătorii Supercupei României, vor să joace în ultimul act cu Dinamo, pentru a-și lua revanșa, după înfrângerea din play-off, 0-1.

”Dacă vom reuși un rezultat pozitiv și ne vom califica în finală, îmi doresc să jucăm cu Dinamo. Ce s-a întâmplat la ultimul meci, cel de duminică, mi-a lăsat un gust amar, mă refer în primul rând la arbitraj. În postură de conducător nu pot să trec peste maniera de arbitraj de la acest meci și sper ca la următoarele jocuri, deosebit de importante, Comisia Centrală de Arbitri să nu mai facă experimente și să delege arbitri care au evoluat destul de puțin în ultimul sezon. Vrem să ne apărăm cu fair-play onoarea, să jucăm pe teren, indiferent că este CFR Cluj, Astra sau Steaua”, a declarat Daniel Stanciu, director sportiv ASA Tîrgu-Mureș.

 George Ciorceri, antrenorul echipei ASA Tîrgu Mureș, își motivează jucătorii: ”Este cel mai important meci pentru noi din această primăvară, deoarece avem posibilitatea de a juca o finală, iar acest lucru nu se întâmplă oricând. Ne-am pregătit bine, de mai bine de două săptămâni discutăm doar despre acest lucru. În ciuda faptului că avem și ceva indisponibilități, cred că avem șansa de a ne califica. Mai mult, de această dată nu este obligatoriu să câștigăm, putem termina și la egalitate, dar cu goluri. Toți băieții sunt pregătiți, la capacitate maximă, pentru a juca o finală, în acest sezon”

EXCLUSIV. Critici dure de la Kiev la adresa Occidentului: Ni s-au promis noi tipuri de arme în ianuarie și acum ne spun să mai așteptăm câteva luni. Plătim cu viețile soldaților noștri pentru indecizia Vestului
Recomandări

”Este clar cel mai important meci pentru noi, pentru că ne putem califica în finala Cupei. Ne-am pregătit bine, am uitat partida și evoluția de la Dinamo, chiar dacă au fost puține zile pentru a pregăti acest meci. Ne dorim să facem un meci bun și suntem obligați să marcăm un gol, dacă dorim să ne calificăm în finală direct. Acesta este obiectivul nostru apropiat. Mergem la Cluj să ne calificăm” – Nicolas Gorobsov, jucător ASA Tîrgu-Mureș.

ASA nu poate conta pe Balaur, suspendat, și pe Marius Constantin, accidentat.

În celaltă semifinală, Steaua – Dinamo, miercuri, ora 21:30.

Citește și: 

Steaua – Dinamo (Cupa României, ora 21.30, Digi, Dolce, Pro TV). Derby pentru bancă / LIVE BLOG

S-a despărțit de iubit după întoarcerea de la America Express, iar acum e îndrăgostită din nou. Ce spune vedeta despre cel care a cucerit-o
GSP.RO
S-a despărțit de iubit după întoarcerea de la America Express, iar acum e îndrăgostită din nou. Ce spune vedeta despre cel care a cucerit-o
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Vera are 73 de ani, dar arată ca la 23 de ani! Ce dietă neașteptată ține, de fapt, bruneta: 'Am renunțat să mai...'
Viva.ro
Vera are 73 de ani, dar arată ca la 23 de ani! Ce dietă neașteptată ține, de fapt, bruneta: 'Am renunțat să mai...'
Clienţii unei bănci mari din România au pierdut sume uriaşe în câteva minute. Un bărbat povesteşte cum i-au dispărut 36.000 de lei din cont
Observatornews.ro
Clienţii unei bănci mari din România au pierdut sume uriaşe în câteva minute. Un bărbat povesteşte cum i-au dispărut 36.000 de lei din cont
„Știam că am murit. Eram separat de trupul meu”. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima
Știrileprotv.ro
„Știam că am murit. Eram separat de trupul meu”. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima
Cele 5 zodii care pășesc cu dreptul în aprilie 2023. Bucurie maximă pentru Gemeni
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care pășesc cu dreptul în aprilie 2023. Bucurie maximă pentru Gemeni
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Unica.ro
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
HOROSCOP
Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!