Turneul de la Sibiu s-a incheiat ieri cu victoria CSU Asesoft Ploiesti, care, fara sa straluceasca, si-a mai adaugat un trofeu in palmares.
Trupa care domina baschetul autohton de trei ani incoace a suferit mai mult in meciul din semifinale, castigat in fata gazdelor din Sibiu in ultimul “sfert”, cand au revenit de la 75-82 la 103-99. In cealalta semifinala, Poli Cluj a invins cu 78-76, dupa un meci cu scantei, pe Dinamo.
In finala, Clujul i-a luat tare la inceput pe ploiesteni. A condus cu 30-26 dupa prima pauza, apoi Asesoft a echilibrat si a preluat conducerea gratie lui Burlacu, cel mai bun baschetbalist al momentului, care a aruncat cu precizie matematica de la linia de trei puncte. Partida s-a incheiat 78-74 (26-30, 19-11, 18-14, 15-19) pentu prahoveni. In meciul pentru locul trei, Dinamo s-a impus in fata Sibiului cu 98-86.