Ashleigh Barty (25 de ani, 1 WTA, Australia) a devenit sâmbătă noua campioană de la Wimbledon, după ce a învins-o pe Karolina Pliskova (29 de ani, 13 WTA, Cehia), scor 6-3, 6-7, 6-3, în finala feminină a competiției, relatează Gazeta Sporturilor.
Liderul mondial a început inspirată finala, în fața unei adversare care nu a cunoscut încă succesul într-un turneu de Mare Șlem. Australianca a câștigat primele trei game-uri și toate cele 12 puncte în doar șase minute, scrie sursa citată.
Ulterior, Karolina Pliskova a reușit să intre în meci, dar a pierdut primul set cu 3-6.
În al doilea set, scorul a ținut spectatorii în suspans, cu mai multe momente de egalitate (3-3, apoi 4-4 și 5-5). Pliskova a câștigat în tie-break cu 7-4.
În setul decisiv, Barty a repetat evoluția bună din debutul partidei, câștigând cu un scor identic: 6-3.
Simona Halep a felicitat-o pe noua campioană printr-un mesaj pe Twitter. „N-aș putea fi mai fericită pentru Ashleigh Barty - multe felicitări pentru titlul de la Wimbledon, să te bucuri de fiecare secundă!”, a scris aceasta.