statiune.
„Poate e surprinzator, dar chiar nu i-am auzit! si suntem trei familii in casa, iar toti ne aflam atunci inauntru. Cred ca au intrat in jurul orei sapte dimineata, cand dormeam! Bine ca paguba pe care au lasat-o in urma nu a fost prea mare”, au fost primele cuvinte ale lui Ionut.
„Mi-am dat seama de ce se intamplase cand am vazut actele care erau ravasite pe jos. Dupa aceea am realizat ca au disparut niste bani si niste acte destul de importante. in plus, au lasat afara o pereche de adidasi cu care au venit incaltati. si asta pentru ca mi-au furat si o pereche de adidasi pe care am platit peste 100 de euro”, a povestit fostul international.
Cea mai mare paguba pentru Ionut si invitatul sau, Ion Vladoiu, au fost carnatii pe care cei doi doreau sa-i prepare pentru petrecerea de Sf. Ion de aseara: „I-am fi pus pe gratar la petrecere. Asta e cea mai mare pierdere pentru noi!”.
Chiar daca paguba e mica, Lupescu vrea ca faptasii sa fie prinsi: „Am inteles de la politisti ca e vorba despre tineri cu varste intre 17 si 22 de ani. Oricum, nu cred ca intamplarea are vreo legatura cu disputa mea din ultima vreme cu Mircea Sandu. Sau vreau sa cred ca nu are nici o legatura!”, a incheiat fostul antrenor de la FC Brasov.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.