Stafeta flacarii olimpice a fost nevoita sa-si modifice traseul catre Torino din cauza unei demonstratii ce a avut loc in Valea Susa, au anuntat duminica oficialii italieni.
“Politia ne-a sfatuit sa ocolim zona”, a explicat unul dintre oficiali. Aceasta a precizat ca protestatarii au lovit un vehicul al politiei si au incercat, fara succes, sa stinga flacara olimpica cu un banner! Locuitorii din Valea Susa, de langa Torino, aproape de granita cu Franta, se opun de mai multe luni impotriva proiectului de construire a unei linii de cale ferata intre Torino si Lyon. Potrivit agentiei ANSA, in semn de protest, un primar al uneia dintre localitatile din vale a decis sa interzica trecerea oricarui vehicul oficial al JO 2006!
Aproximativ 2500 de sportivi si sute de mii de spectatori, 21 de sefi de stat, sase familii regale si 15 sefi de guvern sunt asteptati sa vina la Torino, incepand cu ceremonia de deschidere, programata vineri 10 februarie, pana la ceremonia de inchidere pe 26 februarie.
21 de sefi de stat si 6 regi vin la deschidere
Presedintele CIO, Jacques Rogge, a ajuns si el la Torino, iar organizatorii au inasprit la sange securitatea. Un dispozitiv special a fost conceput, prin instaurarea unui post de comanda la Briancon, pentru intarirea masurilor de siguranta.
15.000 de soldati asigura securitatea
Intrucat mai multe probe se vor desfasura in regiunea Sestriere, la 20 de kilometri de frontiera, “un aflux de populatie este asteptat in Hautes-Alpes”, a anuntat prefectura din localitate.
Acest post de comanda va fi compus din reprezentanti ai politiei, jandarmeriei, ai serviciilor generale si ai serviciului departamental de incendii si de prim-ajutor. La randul lor, autoritatile italiene au mobilizat aproximativ 15.000 de persoane – soldati, politisti pe schiuri, tragatori de elita, pirotehnisti.