Intr-un interviu acordat cotidianului ProSport, Lidia Niculescu, cea care este inca sotia dinamovistului Claudiu Niculescu, face dezvaluiri in premiera despre cei aproape 8 ani traiti alaturi de atacantul “cainilor” si despre motivele care au determinat-o sa introduca actiunea de divort.


Dupa cum marturiseste cea care la 22 martie va deveni “fosta doamna Niculescu”, de-a lungul timpului a suportat lucruri grave: a fost lovita si inselata de fotbalist. “Astept ziua cand divortul se va prununta si voi putea sa-mi refac viata. Am doi copii, parinti si foarte putini prieteni adevarati,  carora le multumesc ca sunt langa mine si ma ajuta sa trec peste astfel de greutati”, a marturisit Lidia (29 de ani), care e in prezent studenta in anul I la Facultatea de Drept si in anul I la Colegiul Sanitar.


Cei doi s-au casatorit in 1998, iar in urma cu doi ani si jumatate femeia a hotarat ca nu mai poate trai langa fotbalist. Ei au impreuna doi copii, Alexandru (7 ani) si Rebeca (3 ani), pe care Claudiu nu prea i-a mai vazut in ultima vreme, din cauza noii iubite a dinamovistului, Diana Munteanu, care i-a cerut sa-si schimbe numarul de telefon si sa rupa relatia de prietenie pe care o avea cu sotia sa.


Conform Lidiei, in chiar primul an de casatorie ea a aflat ca fotbalistul avea o relatie de 5 ani cu o fata din Slatina. “Coincidenta a fost ca am ramas insarcinate amandoua in aceeasi perioada”, isi aminteste ea. “Cand am aflat de cealalta femeie, i-am spus sa se intoarca la ea. Nu e genul meu sa fur barbatul unei femei, dar in situatia data eu n-am stiut de relatia lor. Claudiu m-a ales pe mine. Cand a aflat acest lucru, iubita lui din Slatina a facut avort. Acum, daca stau sa ma gandesc, mai bine o alegea pe ea”. Lidia a spus ca ceea ce a dus la destramarea casniciei au fost “distanta dintre noi, femeile si tentatiile din Capitala”.


Chiar daca nu a divortat inca, dinamovistul Claudiu Niculescu traieste o poveste de dragoste cu prezentatoarea tv Diana Munteanu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.