FC Dinamo 1948, din Liga 1, dar și CS Dinamo, din Liga 4 București, folosesc aceleași embleme, același culori, dar și același nume.

În fotbalul românesc e moda „clonelor”, care a împărțit suporterii în tabere, iar pe cei mai mulți i-a alungat. S-au născut și situații cel puțin ciudate, dacă nu chiar hilare.

Avem două Poli Timișoara, două Craiova, două Stele, câteva Rapid, două „Steagul Roșu”, dar și două Dinamo.

Spre deosebire de toate celelalte, CS Dinamo, echipa din Liga 4 București, este singura care poartă aceleași culori și afișează aceeași emblemă. Nimeni nu s-a gândit să întrebe în justiție cum două echipe pot avea același nume și aceeași stemă.

Avem două echipe Dinamo cu aceleași culori, dar și aceleași embleme. Fanii nu recunosc clona

Dacă steliștii, rapidiștii, craiovenii, timișorenii etc sunt împărțiți în „tabere”, care susțin că reprezintă „adevăratele cluburi”, la Dinamo treaba e simplă.

Nimeni nu e alături de „clona lui Badea” din Liga 4, chiar dacă aceasta are emblema și culorile. Asta deși și la Dinamo s-au format două tabere, PCH și Asociația „Dinamoviști pentru Dinamo”.

Nicolae Badea susține că nu i-a vândut niciodată aceste însemne șui Ionuț Negoiță. Și nici palmaresul.

„Lucrul acesta ar trebui să-l lămurească ei în primul rând. Chiar nu înțeleg de ce folosesc același nume, aceleași culori și aceeași emblemă.

Cineva trebuie să răspundă pentru asta. Nu-mi dau seama cum se poate ca două echipe cu aceleași semne să evolueze în ligi diferite”, a spus fostul dinamovist Ștefan Grigorie la Digi Sport.


Citeste si
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.