Steluţa Luca (34 de ani) s-a retras de la naţională, dar nu-i pare rău. E căpitanul campioanei Oltchim Rm. Vâlcea, echipă cu care se bate pentru câştigarea Ligii Campionilor.
Libertatea: Steluţa, vin Mondialele şi nu mai eşti la naţională. Te va cuprinde nostalgia când le vei vedea pe fete pe teren?
Steluţa Luca: Mi-a fost mai greu după Jocurile Olimpice, îmi lipseau cantonamentele. După trei zile, mi-a trecut. N-am de gând să revin, chiar dacă acum mă simt foarte bine cu spatele. Nu mă mai doare. Mi-e bine aşa, jucând doar la echipa de club.
Cum te-ai vindecat?
Fac reflexoterapie şi împachetări cu argilă, o dată pe săptămână, la un SPA, aici, în Râmnicu Vâlcea.
Cum ai ales metoda?
Din întâmplare. Cineva mi-a zis că te ajută să dai kilograme jos. Mi-am zis să încerc şi eu. După prima şedinţă, mi-au dispărut complet durerile. Aşa că am continuat tratamentul. În plus, contează şi reflexoterapia, prin activarea centrilor nervoşi din talpă.
Se vorbeşte mult de finala Ligii Campionilor cu Oltchimul. Vă simţiţi capabile? Cine nu şi-ar dori?
Până una-alta, meciul cu Itxako, de pe 10 ianuarie, va fi foarte greu, dar trebuie să-l câştigăm. Nu trebuie să ne afecteze înfrângerea cu Zvezda. Suntem în stare, pentru că echipa e mult mai tare decât cea de anul trecut.
Fosta mare jucătoare de la Vâlcea, Maria Torok-Duca, spune că formaţia de acum e cea mai valoroasă din istoria clubului…
“Mori” e modestă.Şi ele erau foarte puternice. A fost foarte iubită la Vâlcea pentru ce putea să facă având mingea, pentru artificiile pe care le inventa. Nu se pot compara cele două generaţii.
Cât de sus vezi România la Mondialele de luna viitoare?
E greu să te lupţi la un campionat mondial. Dar foarte multe echipe au schimbat generaţiile, poate mai puţin Norvegia şi Rusia, favoritele. Spania nu trebuie neglijată. Eu zic că avem şanse la o medalie.
S-a conturat lotul pentru Mondiale
Selecţionerul Radu Voina a anunţat numele jucătoarelor care vor face deplasarea în Norvegia, la Moberlingen Cup, turneu de pregătire înaintea CM din China (5-20 decembrie). Iată fetele alese de Voina: Ungureanu, Stanciu, Smedescu (portari); Vărzaru, Nechita, Puşcaşu, Maier (extreme); Stanca, Manea, Bârsan (pivoţi); Neagu, Moldovan, Lecuşanu, Meiroşu, Vădineanu, Tivadar (linia de 9 metri).
Oltchim, lider în Liga Campionilor
Chiar dacă, săptămâna trecută, în Rusia, Vâlcea a pierdut meciul cu Zvezda Zvenigorod (26-27), Oltchim rămâne favorită la calificarea în faza a doua a grupelor Ligii Campionilor, fiind în continuare lider al grupei C, cu şase puncte din patru meciuri.