Vasile Avram (56 de ani), fost şef al arbitrilor, arestat în 2011 pentru luare şi dare de mită, apoi eliberat şi ulterior achitat, se află în turneu electoral pentru alegerile de pe 5 martie.
În ţară, Avram se întâlneşte cu oamenii de fotbal pentru a-i convinge să îl voteze şi împarte fiecărui votant un contract semnat deja de el: “Am semnat un contract în care am trecut tot programul meu, promisiunile, şi l-am dat celor care au participat şi pot vota. În caz că devin şef al federaţiei şi nu-mi voi respecta promisiunile, pe baza acestui contract pot fi obligat să demisionez”.
El nu a părut afectat de candidatura lui Gică Popescu: “Cred că oamenii din sport şi cluburile nu vor vota un nume, ci pe cineva care le ştie problemele şi care vrea să le rezolve”.
Fostul şef al arbitrilor a refuzat să comenteze problemele pe care le are în “Dosarul transferurilor” Gică Popescu, spunând că nu vrea o campanie axată pe denigrare: “În ceea ce mă priveşte, am fost achitat de acuzaţiile care mi s-au adus, aşa că fapta nu mai există”.

Urmărește-ne pe Google News
Rareș Bogdan a dat-o de gol LIVE pe Denis Rifai: „Da, știu că asta sunteți”
GSP.RO
Rareș Bogdan a dat-o de gol LIVE pe Denis Rifai: „Da, știu că asta sunteți”
ȘOC TOTAL! Anunț sumbru despre războiul Rusia - Ucraina! HALUCINANT, totul s-a SPULBERAT!
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Anunț sumbru despre războiul Rusia - Ucraina! HALUCINANT, totul s-a SPULBERAT!
Mărturisirile tatălui Roxanei, românca ucisă de rechin, în Egipt: "Era a treia oară acolo, îi plăcea să înoate. Soarta fiecaruia e undeva sus"
Observatornews.ro
Mărturisirile tatălui Roxanei, românca ucisă de rechin, în Egipt: "Era a treia oară acolo, îi plăcea să înoate. Soarta fiecaruia e undeva sus"
Horoscop 5 iulie 2022. Racii au șansa de a reveni la gânduri mai bune în legătură cu anumite proiecte ale prietenilor sau rudelor
HOROSCOP
Horoscop 5 iulie 2022. Racii au șansa de a reveni la gânduri mai bune în legătură cu anumite proiecte ale prietenilor sau rudelor
Românca ucisă în Egipt nu a avut nicio șansă în fața rechinului Mako. Informații șocante despre bestia din Marea Roșie
Știrileprotv.ro
Românca ucisă în Egipt nu a avut nicio șansă în fața rechinului Mako. Informații șocante despre bestia din Marea Roșie
Becali l-a dat afară, şi-a schimbat meseria şi e cunoscut în online! Cu ce se ocupă fostul fotbalist al FCSB
Orangesport.ro
Becali l-a dat afară, şi-a schimbat meseria şi e cunoscut în online! Cu ce se ocupă fostul fotbalist al FCSB
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea