Steaua a nivelat Ujpest chiar la Budapesta, ceea ce e bine, pentru că întotdeauna e indicat să nu laşi loc de interpretări cu vecinii, mai ales când ştii că te aşteaptă în fiecare dimineaţă cu zâmbetul pe buze şi cu furcile-n geam.
Diferenţa dintre noi şi ei e destul de confuză: Ungaria a fost cineva în fotbal, România poate fi, dar nu va fi niciodată. Dincolo de nivelul de trai, dar foarte aproape de centrul terenului, noi strângem la piept speranţa şi prezentul, ei rumegă în gol revanşa şi amintirea unor hărţi care nu se mai întorc.
Deranjant e însă altceva. Dacă în universul nesfârşit al prostiei şi al peluzei nu avem frontiere cu fraţii noştri unguri, lecţia oferită la Bucureşti de suporterii Stelei ne ridică enorm în mijlocul turmei: noi, educaţi, măcar le-am tradus bannerul, ei, mai capitalişti şi mai civilizaţi, nu. Asta înseamnă să nu ai şapte ani de-acasă. Uneori, şi din deplasare.