Bătaie între fanii lui Dinamo și UTA Arad înainte de meci, lângă stadion. Ciocnirile au continuat și în timpul partidei

 1 comentariu

Suporterii lui Dinamo și ai echipei UTA Arad s-au bătut vineri seară, 8 martie, înaintea meciului de campionat de pe arena Arcul de Triumf. În incidente au intervenit și suporterii CSA Steaua, deși echipa lor nu juca, pentru ca să îi sprijine pe cei din Arad.

Prima bătaie a avut loc cu o oră înaintea meciului, când arădenii și steliștii au ajuns la stadion, iar jandarmii au fost nevoiți să folosească gaze lacrimogene, a scris GSP.ro. Apoi, lucrurile au degenerat în stadion. Cu aproximativ 15 minute înaintea startului meciului, dinspre Peluza Sud Dinamo au fost aruncate mai multe torțe spre sectorul celor din Arad.

În haosul creat, zeci de ultrași dinamoviști au sărit pe gazon pentru a-i ataca pe rivalii de la CSA Steaua și UTA, iar cei de la CSA Steaua au ripostat sărind gardul de protecție, au ajuns pe gazon și au început să își împartă pumni și picioare cu cei de la Dinamo.

Jandarmii au apelat din nou la gaze lacrimogene, iar startul meciului a fost întârziat cu 8 minute.

Ce spune Jandarmeria

Jandarmeria a transmis că organizatorul meciului a permis prezenţa şi altor suporteri din Bucureşti în zona din arenă destinată galeriei echipei UTA Arad, însă fără afişarea altor însemne în afara de cele care aparţin echipei UTA.

„Astfel, pe timpul deplasării suporterilor echipei CSA STEAUA București, între stația de tramvai Cașin și arena sportivă, aceștia nu au cooperat cu forțele de ordine, au forțat dispozitivul de jandarmi și au folosit materiale pirotehnice, motiv pentru care au fost folosite mijloacele de intervenție cu substanță iritant-lacrimogenă din dotarea jandarmilor”, a transmis Jandarmeria.

Forțele de ordine au precizat că, ulterior, înaintea startului partidei, fanii lui Dinamo au aruncat cu torțe, au pătruns pe teren și i-au provocat pe fanii oaspeți să participe la scandal, „context în care aceștia din urmă au coborât din peluză, pe suprafața de joc, alimentând conflictul”.

În urma incidentelor, nicio persoană nu a fost rănită, potrivit Jandarmeriei.

Meciul Dinamo-UTA, din etapa cu numărul 30 a campionatului, ultima a sezonului regulat, era programat să înceapă la ora 20:00, pe Stadionul Arcul de Triumf din București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Aura1 09.03.2024, 09:34

    Eu nu înțeleg de ce se duc la meci, merg pentru bătaie?

ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
05:45
Bunica Eva de 88 de ani a vrut să sară cu parașuta, dar fiul ei i-a interzis, iar pensionara a făcut altceva, în Ungaria: „De neuitat”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește