Prima bătaie a avut loc cu o oră înaintea meciului, când arădenii și steliștii au ajuns la stadion, iar jandarmii au fost nevoiți să folosească gaze lacrimogene, a scris GSP.ro. Apoi, lucrurile au degenerat în stadion. Cu aproximativ 15 minute înaintea startului meciului, dinspre Peluza Sud Dinamo au fost aruncate mai multe torțe spre sectorul celor din Arad.

În haosul creat, zeci de ultrași dinamoviști au sărit pe gazon pentru a-i ataca pe rivalii de la CSA Steaua și UTA, iar cei de la CSA Steaua au ripostat sărind gardul de protecție, au ajuns pe gazon și au început să își împartă pumni și picioare cu cei de la Dinamo.

Jandarmii au apelat din nou la gaze lacrimogene, iar startul meciului a fost întârziat cu 8 minute.

Ce spune Jandarmeria

Jandarmeria a transmis că organizatorul meciului a permis prezenţa şi altor suporteri din Bucureşti în zona din arenă destinată galeriei echipei UTA Arad, însă fără afişarea altor însemne în afara de cele care aparţin echipei UTA.

„Astfel, pe timpul deplasării suporterilor echipei CSA STEAUA București, între stația de tramvai Cașin și arena sportivă, aceștia nu au cooperat cu forțele de ordine, au forțat dispozitivul de jandarmi și au folosit materiale pirotehnice, motiv pentru care au fost folosite mijloacele de intervenție cu substanță iritant-lacrimogenă din dotarea jandarmilor”, a transmis Jandarmeria.

Forțele de ordine au precizat că, ulterior, înaintea startului partidei, fanii lui Dinamo au aruncat cu torțe, au pătruns pe teren și i-au provocat pe fanii oaspeți să participe la scandal, „context în care aceștia din urmă au coborât din peluză, pe suprafața de joc, alimentând conflictul”.

În urma incidentelor, nicio persoană nu a fost rănită, potrivit Jandarmeriei.

Meciul Dinamo-UTA, din etapa cu numărul 30 a campionatului, ultima a sezonului regulat, era programat să înceapă la ora 20:00, pe Stadionul Arcul de Triumf din București.

Urmărește-ne pe Google News