Formaţia italiană urmează să anunţe în următoarele ore stabilirea unui acord cu fotbalistul englez şi clubul L.A. Galaxy pentru ca David Beckham să rămână pe San Siro până la finalul sezonului.
Înţelegerea prevede ca starul englez să revină în America din iulie, unde va evolua până în noiembrie, după care se va întoarce din nou în Italia.
Vide-preşedintele milanez Adriano Galliani a confirmat doar că Beckham va sta în peninsulă până în iunie, precizând că lipsesc doar semnăturile.
Fostul căpitan al Angliei şi-a dorit atât de mult să evolueze în Europa încât ar putea renunţa la o bună parte din salariul plătit de americani, dar şi la familie. Soţia sa, Victoria, nu doreşte să le întrerupă anul şcolar copiilor cuplului, aşa că preferă să rămână peste ocean.