Președintele demisionar și suspendat al FIFA, Joseph Blatter, urmează să fie audiat, ca și conducătorul UEFA, Michel Platini, între 16 și 18 decembrie, de către justiția internă a instanței supreme a fotbalului, informează AFP, citată de agerpres.ro.

„Domnii Platini și Blatter vor avea posiblitatea să-și prezinte pozițiile în cadrul audierilor prevăzute între 16 și 18 decembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Camerei de judecată a Comisiei de Etică a FIFA.

Platini va compărea în fața Camerei de judecată a Comisiei de Etică, după ce Camera de investigații a aceluiași for a solicitat suspendarea pe viață a francezului din cauza plății controversate de 1,8 milioane euro primită de la Joseph Blatter, președintele FIFA, în 2011, pentru servicii de consultanță între 1999 și 2002.

Comisia de Etică i-a suspendat Michel Platini și Joseph Blatter pentru 90 de zile, în data de 8 octombrie, la judecata de fond.

Audierea președintelui UEFA fusese deja anunțată de către o sursă apropiată de acest dosar. Platini, președinte al UEFA din 2007 și candidat la președinția FIFA, este suspendat din toate activitățile legate de fotbal până la 5 ianuarie, fiind amenințat cu radierea pe viață de către Comisia de Etică a FIFA. El a făcut apel împotriva suspendări la FIFA, care i-a fost respins, iar apoi s-a adresat Tribunalului de Arbitraj pentru Sport de la Lausanne, care urmează să se pronunțe în cursul acestei săptămânii.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI