Boc crede că Steaua n-are nici o şansă!

Comentează

După ce a jucat cu Petrolul împotriva ”cormoranilor” în 1966, fostul fundaş al naţionalei spune că la Liverpool e aproape imposibil să baţi

Alexandru Boc (63 de ani) a evoluat în 1966, cu Petrolul Ploieşti, pe celebra arenă ”Anfield Road” într-un meci din Cupa Campionilor Europeni, încheiat 2-0 pentru englezi. Actualul vicepreşedinte al Ligii spune că atmosfera este fantastică pe stadionul din Liverpool şi că Steaua nu are nici o şansă în disputa cu ”cormoranii” de mâine din Liga Europa.

Alexandru Boc a povestit: ”La Liverpool, e o atmosferă absolut fantastică. Suporterii ştiu cu adevărat să-şi încurajeze favoriţii. Când am intrat pe stadion, cu Petrolul, în 1966, am rămas cu gura căscată. Uitasem şi de încălzire. Cânta tot stadionul, iar eu, un puşti care juca primul meci oficial în vestul Europei, eram uimit de ceea ce vedeam. La primul gol al englezilor, m-am speriat. Fanii de la peluze stăteau sus, în picioare, şi de bucurie au năvălit până lângă poartă. Cum la ei nu există garduri de protecţie, am crezut că intră cu toţii pe teren!”.

Despre meciul Stelei, de mâine, din Liga Europa, Sandu e sincer: ”Steaua nu are nici o şansă! Deşi mi-aş dori foarte mult să facă o surpriză plăcută, nu o văd prea bine pe echipa din Ghencea în această grupă de calificare şi, mai ales, în jocul de la Liverpool”.

”Aveţi grijă la primele 20 de minute”

Totuşi, fostul fundaş al naţionalei le dă câteva sfaturi elevilor lui Ilie Dumitrescu: ”Să intre fără trac pe teren, să fie prudenţi şi să joace cât mai închis. Apoi, să aibă grijă la primele 15-20 de minute, când englezii declanşează iureşul. Atacă încontinuu, cu mingi înalte, pe poartă. Dacă Steaua pierde la un gol diferenţă, ar fi perfect. Eu zic că, în meciul retur ar putea, şi cu ajutorul publicului, să obţină cel puţin un punct”.

Încercând o comparaţie între Liverpool varianta 1966 şi Liverpool 2010, Boc e direct: ”Echipa din 1966 era mult superioară echipei de acum a ”cormoranilor”. Să nu se uite că Petrolul a întâlnit campioana Angliei, ţară care, în acel moment, devenise campioană mondială la fotbal! Acum, echipă lui Roy Hodgson e de locul 4-5 în campionatul intern, iar naţionala Angliei se zbate de mulţi ani în mediocritate!”.

Crede că performanţa găzarilor este unică

Alexandru Boc este categoric, când vine vorba despre ”cormorani”: ”Sunt sigur că nici o echipă românească nu va mai înscrie trei goluri într-un meci cu FC Liverpool, aşa cum a făcut-o Petrolul, la Ploieşti, în returul 1966”. Boc a adăugat, în glumă: ”Mai sunt sigur de ceva: nici o echipă românească nu va mai ajunge să dispute un joc de baraj cu FC Liverpool”. Acest lucru a fost posibil doar în anii 60, când, pentru departajare, în cazul în care gazdele câştigau la aceeaşi diferenţă de scor, se mai disputa un joc de baraj, pe teren neutru. Atunci a fost 0-2, 3-1 în România şi 0-2 în barajul de la Bruxelles.

Spionul Cernăianu

Cum în 1966 nu existau posibilităţi de spionat al adversarului, antrenorul Petrolului, Constantin Cernăianu, a ajuns mai repede decât delegaţia ploieşteană la Liveroool, pentru a vedea un antrenament al ”cormoranilor”.

La sosirea jucătorilor prahoveni la hotel, Cernăianu i-a aşteptat în faţa locaţiei şi le-a şoptit elevilor săi, pentru a nu desconspira englezilor faptul că ”intrusul” de pe stadion e chiar tehnicianul echipei române: ”Treceţi pe lângă mine şi vă faceţi că nu mă cunoaşteţi!”. A doua zi, surpriză: Cernăianu a apărut în presa din Albion, în tribunele stadionului ”Anfield Road”. Presa britanică îşi luase şi ea notiţe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
MONDEN
Zodier | sursa foto: Instagram
7 oct.
Cine e vedeta care a pornit în Asia Express de România. Face autostopul din București până la Cluj: „Sub părul blond roșcat”
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
7 oct.
Tânărul care a ajuns într-o emisiune de la PRO TV după ce a fost înscris la casting de prieteni: „Când am intrat, am avut emoții”
POLITIC
Interviu Vlad Voiculescu
Interviu
7 oct.
„Nu cred că președintele va aștepta la infinit”. Vlad Voiculescu îl vede pe Luca Niculescu ultimul premier desemnat înainte de anticipate
Curtea Constituțională a României
7 oct.
CCR a amânat decizia în cazul sesizării lui Sorin Grindeanu privind ordonanța pe Programul SAFE
Ultimele știri
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
7 oct.
Danemarca acuză Rusia de operațiuni de sabotaj la fabricile sale militare și semnalează o nouă strategie, una mai îndrăzneață
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Longevitate
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
TRENDING
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
7 oct.
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
7 oct.
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
7 oct.
Regiunea din Europa care a întrecut Toscana și Bordeaux în topul celor mai bune destinații viticole. Unde se află și ce o face specială
Tâmplăria PVC albă este înlocuită de nuanțele calde de lemn. Sursă foto: Hepta.
7 oct.
De ce renunță oamenii la geamurile de termopan albe și ce nuanțe de lemn le iau locul în preferințele proprietarilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
7 oct.
Adio vacanțe bifate pe fugă. Ce sunt călătoriile „antioptimizate” și de ce renunță turiștii la AI și la liste lungi de obiective în concediu
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, prezent la MOBEX București-Ilfov 2026. Sursă foto: Eli Driu /Libertatea.
7 oct.
10.000 de rezerviști, mobilizați la antrenamentul MOBEX București-Ilfov 2026. Radu Miruță: „Cifrele arată destul de bine”
Prețul grâului românesc a scăzut la 273 dolari/tonă, decuplat temporar de bursa din Paris unde cotațiile cresc din cauza atacurilor asupra navelor din Marea Neagră. Foto: Hepta
7 oct.
Grâul din România a scăzut la 273 de dolari tona, în ciuda exploziilor din Marea Neagră
Doi minori care ar fi spart site-ul PSD au fost ridicați de DIICOT
7 oct.
Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru terorism: „A amenințat persoane aparținând unor minorități și cu distrugerea unui lăcaș de cult” din București
Parlamentari care ridică mâna dreaptă
7 oct.
O senatoare a depus un proiect de lege care dezincriminează deţinerea de droguri pentru consum propriu. Reacția lui Marcel Vela
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește