Loti Bölöni va fi selectionerul maghiarilor pentru urmatorii 6 ani.
”E un proiect care imi place! Am timp sa-mi dezvolt ideile si sper sa resuscitez fotbalul maghiar”, a declarat pentru presa maghiara tehnicianul dorit si de Timisoara.
Ideea lui Istvan Kisteleki, presedintele MLSZ, a explodat in presa joi. Oficialul a recunoscut pentru un post de radio ca l-a contactat pe Bölöni, oferindu-i un contract pe 6 ani si un salariu anual de 500.000 de euro: “Ni-l dorim mult pe Bölöni. El este omul care ne poate scoate din criza”. Ultimul tehnician al ungurilor, Peter Bozsik, a adus selectionata in sapa de lemn, bifand inclusiv un rusinos 1-2 in Malta, in actualele preliminarii pentru Euro 2008!
500.000 euro – salariu
Cum actuala campanie de calificare e deja compromisa, cu 3 esecuri in 4 meciuri, lui Loti i s-a cerut sa reconstruiasca echipa pentru Euro 2012, competitie care ar putea fi organizata de Ungaria si Croatia. Potrivit presei de la Budapesta, Loti ar fi acceptat propunerea si el va fi noul selectioner al Ungariei. Ieri, si-a rezolvat si problema financiara cu Monaco, despartindu-se oficial de clubul din Principat.
Bölöni ar putea deveni astfel al doilea roman numit selectioner al primei reprezentative a Ungariei, dupa Emeric Ienei, care a ocupat aceasta functie in perioada 1991-1992. El a lasat Monaco dupa 10 etape pe penultimul loc in Ligue 1, cu numai 7 puncte. Ungaria nu a mai acces la un turneu final din Mexic 86.