Antrenorul de la FCSB, Bogdan Vintilă, i-a transmis un mesaj patronului echipei, Gigio Becali, care a declarat că-l va ține 25 de ani la echipa sa.

”Să fie nea Gigi sănătos, să trăiască 100 de ani!”, a declarat Bogdan Vintilă la conferința de presă.

Acesta a continuat: ” Poate nu aveam prea mult credit la început, dar nu am nevoie de credit de la presă, ci de la patron. Atâta timp cât el este mulțumit și eu sunt mulțumit. Îi mulțumesc pentru declarația asta, că voi sta 25 de ani, și sper să-i răsplătesc încrederea”.

Bogdan Vintilă a dezvăluit faptul că ”domnul Becali mi-a spus cum vrea să arate echipa și i-am transmis că mă voi ocupa și voi face în așa fel încât să arate cum vrea dânsul. Am reușit, sunt fericit că am fost ales să vin aici”.

După victoria cu CS Universitatea Craiova, Gigi Becali s-a extrem de satisfăcut de evoluția echipei sub conducerea lui Bogdan Vintilă.

”Ați văzut ce înseamnă să ai antrenor? Vintilă a dat o busolă echipei, a făcut ca echipa asta să joace ceva. Se bagă Becali, nu se bagă Becali, dar el a făcut o idee de joc. A creat ceva. El a creat chestiunea asta, nu eu”, a spus, la Digi Sport, Gigi Becali.

Urmărește-ne pe Google News
Rareș Bogdan a dat-o de gol LIVE pe Denis Rifai: „Da, știu că asta sunteți”
GSP.RO
Rareș Bogdan a dat-o de gol LIVE pe Denis Rifai: „Da, știu că asta sunteți”
ȘOC TOTAL! Anunț sumbru despre războiul Rusia - Ucraina! HALUCINANT, totul s-a SPULBERAT!
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Anunț sumbru despre războiul Rusia - Ucraina! HALUCINANT, totul s-a SPULBERAT!
Mărturisirile tatălui Roxanei, românca ucisă de rechin, în Egipt: "Era a treia oară acolo, îi plăcea să înoate. Soarta fiecaruia e undeva sus"
Observatornews.ro
Mărturisirile tatălui Roxanei, românca ucisă de rechin, în Egipt: "Era a treia oară acolo, îi plăcea să înoate. Soarta fiecaruia e undeva sus"
Horoscop 5 iulie 2022. Racii au șansa de a reveni la gânduri mai bune în legătură cu anumite proiecte ale prietenilor sau rudelor
HOROSCOP
Horoscop 5 iulie 2022. Racii au șansa de a reveni la gânduri mai bune în legătură cu anumite proiecte ale prietenilor sau rudelor
Românca ucisă în Egipt nu a avut nicio șansă în fața rechinului Mako. Informații șocante despre bestia din Marea Roșie
Știrileprotv.ro
Românca ucisă în Egipt nu a avut nicio șansă în fața rechinului Mako. Informații șocante despre bestia din Marea Roșie
Becali l-a dat afară, şi-a schimbat meseria şi e cunoscut în online! Cu ce se ocupă fostul fotbalist al FCSB
Orangesport.ro
Becali l-a dat afară, şi-a schimbat meseria şi e cunoscut în online! Cu ce se ocupă fostul fotbalist al FCSB
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea